Countdown header img desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown header img  mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

uvpmobileredmari29apr24
  • Carti

J. R. R. Tolkien

J. R. R. Tolkien (John Ronald Reuel Tolkien), scriitor și lingvist britanic, s-a născut pe 3 ianuarie 1892, în Africa de Sud. Tolkien a devenit una dintre cele mai importante voci ale literaturii odată ce a semnat capodoperele "Hobbitul" și trilogia "Stăpânul Inelelor", redefinind cu ajutorul puterii sale creatoare genul Fantasy. A studiat literatura engleză, pe care apoi a și predat-o la Oxford. În calitatea sa de lingvist, Tolkien a fost primul care a tradus poemul "Beowulf" din engleza veche în engleza modernă și, mai mult, este printre puținii scriitori care au inventat o limbă în adevăratul sens al cuvântului pentru propriul univers literar - de la simbolurile scrise, la fonetică, gramatică și vocabular. Tolkien era pasionat de citit, de scris, de desenat și de natură, încă de când era copil. S-a înrolat în armată și a luptat în Primul Război Mondial, ajungând, chiar, să ajute la descifrarea codurilor inamicilor. După terminarea războiului a devenit profesor și a continuat să scrie, fiind inspirat atât de traumtizanta luptă de tranșee prin care trecuse, de nenumărate fapte reale, cât și de pasiunea sa pentru mitologia germanică veche. Cărțile i-au devenit atât de faimoase încât Tolkien a fost nevoit să se ascundă de fani și să își schimbe adresa și numerele de telefon. Operele sale au devenit ecranizari faimoase, trilogia "Stăpânul Inelelor", regizată de Peter Jackson fiind numită de mulți ca singura trilogie cinematografică perfectă, al treilea film deținând recordul celor mai multe Oscaruri câștigate de o peliculă de film, alături de "Titanic" și "Ben-Hur", și anume de 11 premii. J. R. R. Tolkien rămâne unul dintre autorii englezi cei mai citiți ai tuturor timpurilor, cu vânzări de peste 150 milioane de copii pentru romanul "Stăpânul inelelor" și vânzări de peste 100 milioane de copii pentru "Hobbitul". Știai că C.S. Lewis ("Cronicile din Narnia") și J.R.R. Tolkien au fost prieteni apropiați și profesori în aceeași perioadă la Universitatea Oxford? Rătăcește la raftul maestrului "high fantasy" și pornește într-o aventură literară cu adevărat epică.
Citeste mai mult
Sub genericul 'Carti pentru intreaga familie', editura Casa vine in sprijinul oamenilor intreprinzatori si creativi, carora le ofera solutii practice, idei si diferite tehnici de lucru, menite sa le incurajeze hobby-ul, sa le dezvolte pasiunile si indemanarea, indiferent de sectorul in care isi desfasoara activitatea. Asa au luat fiinta de-a lungul anilor colectiile devenite populare in intreaga tara: 'Idei creative', 'Hoinari prin anotimpuri', 'Mesterul priceput' si multe altele. Materialele publicate de editura Casa au o adresabilitate larga, pornind de la micii cititori, carora li se dedica zeci de carticele pentru dezvoltarea abilitatilor, imaginatiei si a creativitatii, pana la adultii care sunt indrumati pas cu pas in construirea, amenajarea sau intretinerea unor lucrari casnice. Astfel, fie ca sunteti buni profesionisti, fie ca sunteti doar amatori, titlurile sugestive va vor indruma exact spre activitatea practica dorita: gradinarit, bricolaj, arta fotografica, desen, grafica, produse cosmetice, decoratiuni interioare, ornamente de sarbatori, podoabe si accesorii vestimentare, arta, gastronomie etc. Practicarea unui hobby si desfasurarea unor activitati creative in timpul liber sunt acum la indemana oricui datorita multitudinii de idei si informatii venite prin editura Casa. In plus, toate aceste tiparituri sunt menite sa va aduca relaxarea, sa va indeparteze de stresul cotidian, prin experimentarea unor indeletniciri noi, pe care le puteti aduce la rang de arta. Gasiti inspiratie pentru ideile dumneavoastra, cu editura Casa!
Citeste mai mult

Carti

1 - 12 din 12 de titluri

Te-ar mai putea interesa

Acum se comanda

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one