Louis Dominique Garthausen, este numele real al personajului Bourguignon, zis Cartouche. Impreuna cu fosti colegi din armata, el formeaza o banda, pe care o organizeaza conform ierarhiei armatei franceze din secolul XVII.
Parisul era terorizat in acele vremuri de doua bande rivale distincte: una, sub conducerea lui Cartouche, iar a doua, sub comanda lui Gruthus du Chatelet, nobil scapatat, fost soldat in politia franceza.
Inteligent, saritor la nevoie si spiritual, Cartouche castiga repede stima unei populatii exasperate de coruptia din epoca. Pe seama lui au circulat numeroase legende, dar si multe jafuri si crime (care in zilele noastre ar fi inregistrate ca fiind „cu autor necunoscut") i-au fost puse in carca.
Fragment din roman:

"Urmarea fugii
Scara pe care apucasera fugarii se oprea la fiecare cat al turnului. Gafaind de oboseala, ajunsera pe ultimele trepte al scarii. Sezura o clipa pe pragul usii ce aveau sa treaca, fara ca sa stie ce aveau sa intampine mai departe.
Nadajduisera sa dea de acoperis, si tinda scarii era boltita.
Cartouche, cu mana tremuranda, incerca mai multe chei. In sfarsit, o cheie se invarti, usa se misca din tatanile ruginite si o mare incapere nelocuita se deschise inaintea fugarilor.
Se repezira, increzandu-se ca au dat peste ceea ce socoteau a fi cea de pe orma piedica a salvarii lor. Incaperea era foarte mare si cuprindea tot etajul de sus al turnului.
Primul gand a lui Cartouche fusese sa iasa pe acoperis si apoi sa treaca pe easele vecine, ca sa caute iesire prin vreun pod oarecare, calatorie primejdioasa, calatorie anevoie de sfarsit si in care Imbert nu l-ar fi putut urma.
Vederea ferestrei schimba deodata planul lui.
Stiti unde suntem? Deasupra Senei! Si stiti la ce inaltime? La mai mult de o suta cincizeci de picioare! Coborarea pe aici n-ar fi tocmai peste putinta si ne-ar face mare lauda.
Ratiboule trase dintr-o gramada de moloz niste lucruri fara forma si le aduse la lumina.
Descoperirea lui consta in mai multe funii, lanturi si curele, prinse de bucati lemn si de fier, pe care el le recunoscu indata ca fiind unelte de tortura.
Capete de franghie si de curele putrezite de vreme, lanturi ruginite de sangele chinuitilor, aveau sa le slujeasca drept unelte de salvare.
Se aruncara asupra acestor ramasite, desfacandu-le cu strigate de bucurie sau de ciuda, dupa cum izbuteau sa scoata, de pe lemne sau de pe drugi, capete de funii inca bune sau altele de nici un folos.
— Asta-i funia spanzuratului, zicea Cartouche, are sa ne poarte noroc.
Ratiboule tacea, iar Imbert ii privea din ce in ce mai palid.
Din cand in cand Cartouche tragea cu coada ochiului la fanandelul sau si-i privea fata slabita si obosita.
Ratiboule, mai bine facut decat dansul, era totusi mai slab. Cartouche avea muschi de acrobat, pe cand doctorul, dupa ce se vaitase de sete, avea sa se mai vaite si de foame.
Iar Imbert, un firav care nu manuise decat condeiul, ar fi putut avea el oare mana asa de zdravana ca sa se coboare, pe o simpla funie, de la o inaltime de o suta cincizeci de picioare? Daca ar fi incercat, era aproape sigur ca avea sa cada in Sena. "