Fragment din volumul "Casa Buddenbrook" de Thomas Mann:
 

"Vara, uneori inca din luna mai, dar cel mai tarziu in iunie, Tony Buddenbrook se muta, cu inima saltand de bucurie, la bunici, dincolo de poarta orasului.

Se traia bine acolo, in aer liber, in vila luxoasa, cu dependinte vaste, cu incaperi pentru slugi, cu fel de fel de acareturi si cu uriasa gradina de pomi, de legume si de flori, ce cobora in panta pana la Trave. Krogerii traiau pe picior mare si cu toate ca exista o deosebire intre aceasta bogatie care iti lua ochii si solida, desi cam greoaia bunastare din casa parinteasca, era vadit ca la bunici totul se prezenta cu doua grade mai stralucit decat acasa; si tanara domnisoara Buddenbrook era impresionata de acest fapt. Aici nu trebuia sa se gandeasca niciodata la treburile casei, si cu atat mai putin la bucatarie, in timp ce in Mengstrasse, chiar daca bunicul ca si mama nu prea tineau la asa ceva, tatal ei si bunica o imboldeau destul de des sa scuture praful, dandu-i drept pilda pe ascultatoarea, blanda si harnica verisoara Thilda. Inclinarile boieresti ale familiei maica-sii se trezeau in mica domnisoara atunci cand, leganandu-se in fotoliu, dadea porunci cameristei sau feciorului... Doua slujnice si un vizitiu completau personalul de serviciul al batranilor soti.

Orice s-ar spune, e placut sa te trezesti dimineata intr-o odaie mare, imbracata in tapete luminoase, si cu intaia miscare a mainii sa atingi o plapuma de atlaz greu. Si nu e putin lucru nici micul dejun in odaia ce da spre terasa. Prin usa cu geamuri larg deschise, din gradina, boarea diminetii navaleste valuri-valuri si in loc de cafea sau de ceai ti se aduce o ceasca de ciocolata, da, in fiecare zi ciocolata, cu o felie groasa de cozonac proaspat, ca la aniversari.

In afara de duminici, Tony trebuia, fireste, sa ia singura micul dejun, deoarece bunicii nu obisnuiau sa coboare decat tarziu, dupa ora plecarii ei la scoala. Dupa ce manca bucata de cozonac si-si bea ciocolata, fetita isi lua ghiozdanul, cobora cu pasi saltareti scarile terasei si strabatea gradina bine intretinuta din fata casei.

Era draguta foc mica Tony Buddenbrook. De sub palaria de paie, parul ei bogat, a carui culoare balaie se mai inchisese cu anii, se revarsa in bucle naturale, iar buza superioara putin iesita in afara dadea mutrisoarei vioaie, luminata de doi ochi veseli, albastri-cenusii, un aer strengaresc pe care il avea de altfel intreaga ei faptura mica si gratioasa. Piciorusele subtiri, imbracate in ciorapi albi ca zapada, calcau in pas leganat, cu o mladioasa siguranta. Multi dintre trecatori o cunosteau pe fetita consulului Buddenbrook si o salutau, cand iesea pe poarta gradinii in aleea cu castani.”