Tuturor ne e teama de relatii. Adica de angajarea intr-un schimb psihic onest si profund, un schimb care are ca si cost iluzia libertatii fara limite si despartirea de ideea imaturitatii tineresti fara sfarsit. Mai presus de toate, pe oameni ii sperie posibilitatea de a renunta la un „complex” pretentios pe care inca nu l-au cladit si dobandit pe deplin: Ego-ul lor.
Puterea fara iubire se dovedeste animalica. Dispozitia de iubire, atunci cand este despartita de sentimentul suficientei personale si a puterii interioare elementare este slaba si obositoare. De obicei in relatiile de prietenie fiecare om se agata inconstient de celalalt cu intentia fie de a dobandi putere asupra lui, fie fascinandu-l, ca sa dobandeasca protectia si „iubirea” aceluia. In primul caz e lesne de inteles ca nu e vorba de „iubire”. In al doilea caz, intrucat in spatele nevoii de „iubire” interioara de obicei se ascunde deghizata manipularea victimei careia ii dam voluntar puteri, iubirea dispare din nou. Problema este ca omul sa vada ce se ascunde in spatele dispozitiilor lui de iubire nevazute si treptat, acceptand aceasta contradictie nedorita a valorilor si mastilor, sa le includa in ansamblul personalitatii lui constiente. Inainte de a incepe sa vorbeasca despre iubire, sa caute a se confrunta cu adevaratele lui mobile care mereu se ascund in spatele „celor mai bune” intentii. Altminteri toata viata o sa-si vanda lui si si celorlalti amagiri pentru copii.