headerdesktop libfest19mar24

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headermobile  libfest19mar24

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

LIBfest e on!

Reduceri, carti cu Autograf si

Dialoguri cu scriitori

Plaseaza comanda!

Catalin Pavel - Interviu

0
(0 review-uri)
  • Catalin Pavel - Interviu
  • Catalin Pavel - Interviu
  • Catalin Pavel - Interviu
  • Catalin Pavel - Interviu

Catalin Pavel - Interviu

0
(0 review-uri)

LIBRIS: Sunteti doctor in arheologie, ati scris poezie, proza, ati tinut vreme de 5 ani o rubrica de popularizarea arheologiei in saptamanalul „Dilema”. Exista un fir rosu care leaga aceste preocupari ?

 

CATALIN PAVEL: Literatura si arheologia sunt pana la urma doua instrumente de reflectie asupra oamenilor, care presupun o mare curiozitate fata de aceasta specie capabila de toate prostiile si de toate lucrurile bune. Atat cand citim un roman, cat si cand facem sapaturi arheologice, iluzia este ca aflam ceva despre viata altora, despre altcineva. De fapt, evident, aflam ceva despre noi insine.

 

LIBRIS: Ce v-a atras la arheologie? Intr-un alt interviu ati povestit despre o practica de vara, dupa primul an la Facultatea de Istorie. Era vorba de practica de vara la santierul arheologic de la Adamclisi, cand ati luat decizia de a urma acest drum profesional, desi pana atunci nu v-ati gandit la el.

 

CATALIN PAVEL: In 1999 profesorul nostru Alexandru Barnea ne-a luat intr-adevar la Tropaeum Traiani si, cu asta, ne-a schimbat viata. Il cunosteam atunci doar din publicatiile lui, ca pe un mare erudit, si habar n-aveam ca e posibil ca un asemenea specialist sa se dovedeasca, atunci si in campaniile urmatoare, si un sef de santier plin de umor, iubitor de muzica si de oameni (antici si contemporani). Moartea lui anul trecut ne-a facut tandari. Mi se pare remarcabil ca marea majoritatea a celor cu care am lucrat atunci la Adamclisi, si cu care m-am imprietenit pe viata, au facut pana la urma doctorate si lucreaza si azi in arheologie, in muzee, institute si universitati. Si nu stiu pe nimeni care sa regrete asta. E o dovada ca, desi se spune ca in arheologie e greu sa-ti gasesti de lucru, daca o iei realmente in serios, ca pe un pariu existential, nu ai cum sa te duci la fund. Sau poate e doar o dovada ca daca apuci sa ajungi o data sa faci sapaturi arheologice, esti pierdut, pentru ca nimic altceva nu se mai ridica la acelasi nivel.

 

LIBRIS: Ati facut un experiment anecdotic, dar convingator in cadrul unei discutii despre epistemologia arheologiei: ati asezat un obiect pe o masa si i-ati invitat pe participanti sa ii asculte povestea. Rezultatul silentios a atras dupa sine concluzia ca obiectele descoperite de arheologi nu vorbesc de la sine. E sarcina arheologului sa articuleze aceasta poveste? Cata nevoie e de imaginatie si cata nevoie e de stiinta in acest proces?

 

CATALIN PAVEL: Ma gandesc ca arheologia este pina la urma un gest de traducere a trecutului in limba prezentului. Oricum, arheologul trebuie sa puna vocea lui in slujba artefactului mut, fie ca sunt balamale, fie ca sunt narghilele, fie ca sunt protezele dentare ale etruscilor. Inainte de a fi totusi vorba de traducere, e vorba de restituirea unui mesaj deteriorat. Aici intervine si imaginatia, e drept, dar nu vrei sa fii nici ca un medic care ti-ar pune un diagnostic bazat pe imaginatie (pe imagistica, da).

LIBRIS: Ati participat la sapaturi arheologice in Romania, Germania, Franta, Anglia, Maroc, Turcia, sunteti primul arheolog roman care a facut sapaturi la Troia. Cum arata teoria si practica arheologica peste granite comparativ cu Romania?

 

CATALIN PAVEL: In teorie, decalajele (in cercetare, ca si in puterea economica) sunt menite sa fie recuperate, dar in practica ele sunt menite sa se permanentizeze. Fondurile pentru cercetare ale UE se duc mereu, prin alegeri obiective dintre aplicatii anonimizate, catre universitati din Anglia, Olanda etc., care devin mereu mai competitive, iar la anul aplicatiile din Romania vor castiga la fel de putine sau si mai putine granturi europene. Pe de alta parte, de ce ar trebui UE sa rezolve problema cercetarii din Romania, cand noi, ca stat, nu dam vreun semn ca ne-ar pasa de ea?

 

LIBRIS: Pare ca aveti un interes pentru Dobrogea. E cadrul in care ati plasat si romanul „Chihlimbar”, dar si locul in care ati facut sapaturi arheologice, un spatiu cu povesti stratificate,  multietnic, in care au ajuns pana si popoarele nordice, asa cum amintiti in volumul Arheologia iubirii. Ce este interesant pentru dumneavoastra la aceasta regiune?  Ce cauta acolo menestrelul si compozitorul renascentist  Josquin des Prez, protagonistul romanului „CHIHLIMBAR”?

 

CATALIN PAVEL: Dobrogea nu e doar interesanta. Interesante sunt multe lucruri, dar Dobrogea are farmec. Farmecul nu este al celor frumosi, care-ti iau ochii. Este al celor tacuti, care stralucesc la margine, care danseaza cu stangacii, dar care au substanta, odata lepadat ambalajul. Am adaugat acest episod fictiv la biografia lui Josquin tocmai pentru ca nimic nu era mai potrivit cu veselia melancolica a cartii.

 

LIBRIS: Dumneavoastra ne propuneti in bestsellerul editurii Humanitas, intitulat „ARHEOLOGIA IUBIRII”,  o recuperare a iubirii prin vestigii arheologice, de la perioada neandertalienilor, la Antichitate si mai departe. Cand vine vorba de iubire, ne-am obisnuit mai degraba cu imortalizarile exceptionale din  literatura si arta. Cum arata iubirea omului obisnuit in preistorie sau in antichitate, in Orient sau  in Occident? E universala, suntem fascinant de diversi sau repetitivi ca specie, cand vine vorba de iubire? Pana si in Pompei intalnim graffiti erotice…

 

CATALIN PAVEL: Nu stii niciodata realmente cum iubeste celalalt, chiar daca ii stii fiecare gest si fiecare cuvint. Uneori de-abia intelegi ce simti tu insuti. Pe masura ce trece vremea de la publicarea volumului, incercarea mea de a scrie in cartea asta despre iubirea din trecutul indepartat mi se pare tot mai sarjata. Ii gasesc scuza ca incearca sa prinda bataia lunga a ideilor si eventuale invariante de comportament de la o cultura la alta. De exemplu, e un capitol acolo in care vorbesc de Adam, Eva si paradisul lor atat din perspectiva unui paradis neolitic, cat si din cea a unuia grec si persan, totul pus sub semnul figurii celor doi  in arta crestina (inclusiv cu reprezentarile lor de natura erotica) si al cercetarilor, rare si cu atat mai senzationale, din mormantul lor prezumtiv sub un edificiu colosal ridicat candva de Irod in Hebron (Cisiordania).

 

LIBRIS: Cel mai recent volum publicat de dumneavoastra, „ANIMALELE CARE NE FAC OAMENI” schiteaza portretele arheologice ale animalelor, mizand pe teza ca animalele au modificat profund traiectoria istorica a oamenilor. Dincolo de faptul ca au fost o resursa alimentara si una de paza, de ce am ajuns sa le imortalizam, sa le sanctificam, sa le inscriem in creatiile artistice, sa ne inmormantam folosind reprezentari ale lor?

 

CATALIN PAVEL: Arheologia e cea care ne spune cand a fost crescut primul urs in captivitate – in mezolitic, acum vreo 8000 de ani, in Franta de azi. Timp de cinci sau sase ani, acest urs anonim a umblat de colo-colo cu comunitatea lui, care nu era sedentara. A produs asta vreo schimbare in mintea vanatorilor mezolitici? Dar a copiilor lor…? Si discutia se poate extinde. De ce, in secolele de dinaintea extinctiei lor, paleoeschimosii „Dorset“ creeaza asa multe figurine de ursi polari? Ce simtea spectatorul roman din vremea lui Nero, privind ursi polari care vanau foci in apa? Pe scurt, cred ca se poate scrie aproape toata istoria omului prin istoria animalelor din preajma lui. Ceea ce fac in carte scriind despre pisici, caini, cai, delfini, arici, struti etc. Oare ce-ar scrie ele despre noi !?

 

LIBRIS: Ce volume interesante v-au atras atentia in ultimul an?

 

CATALIN PAVEL: Uimitoare mi s-a parut aparitia romanului „Prevestirea” de Ioana Parvulescu (Humanitas, 2020), un fel de „Iosif si fratii sai” al lui Thomas Mann, dar scris in romaneste. Zic uimitor deoarece ca sa produci o asemenea carte cu un subiect antic (profetul Iona…) nu numai ca trebuie sa fii un mare autor, dar in general trebuie sa si vii dintr-o cultura mare. Din aparitiile de anul acesta am pus deoparte pentru cand ma intorc de pe santier „Patericul copt” tradus de Stefan Colceriu si echipa sa (Humanitas), „Viata buna. O introducere in etica” a lui Cristian Iftode (Editura Trei, 2021) si romanele „Teo de la 16 la 18” al Ralucai Nagy (Nemira) si „Cornul inorogului” al lui Bogdan Cretu (Polirom).

 

LIBRIS: Pentru cititorii care inca nu v-au cunoscut: cum il recomanda Catalin Pavel pe Catalin Pavel?

 

CATALIN PAVEL: Eu recomand, de voie de nevoie, cartile lui; pe autor, nu.

 

Citeste mai mult

.00Lei

.00Lei

Primesti 0 puncte

Important icon msg

Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!

Indisponibil

Plaseaza rapid comanda

Important icon msg

Completeaza mai jos numarul tau de telefon

Poti comanda acest produs introducand numarul tau de telefon. Vei fi apelat de un operator Libris.ro in cele mai scurt timp pentru prealuarea datelor necesare.

Descrierea produsului

LIBRIS: Sunteti doctor in arheologie, ati scris poezie, proza, ati tinut vreme de 5 ani o rubrica de popularizarea arheologiei in saptamanalul „Dilema”. Exista un fir rosu care leaga aceste preocupari ?

 

CATALIN PAVEL: Literatura si arheologia sunt pana la urma doua instrumente de reflectie asupra oamenilor, care presupun o mare curiozitate fata de aceasta specie capabila de toate prostiile si de toate lucrurile bune. Atat cand citim un roman, cat si cand facem sapaturi arheologice, iluzia este ca aflam ceva despre viata altora, despre altcineva. De fapt, evident, aflam ceva despre noi insine.

 

LIBRIS: Ce v-a atras la arheologie? Intr-un alt interviu ati povestit despre o practica de vara, dupa primul an la Facultatea de Istorie. Era vorba de practica de vara la santierul arheologic de la Adamclisi, cand ati luat decizia de a urma acest drum profesional, desi pana atunci nu v-ati gandit la el.

 

CATALIN PAVEL: In 1999 profesorul nostru Alexandru Barnea ne-a luat intr-adevar la Tropaeum Traiani si, cu asta, ne-a schimbat viata. Il cunosteam atunci doar din publicatiile lui, ca pe un mare erudit, si habar n-aveam ca e posibil ca un asemenea specialist sa se dovedeasca, atunci si in campaniile urmatoare, si un sef de santier plin de umor, iubitor de muzica si de oameni (antici si contemporani). Moartea lui anul trecut ne-a facut tandari. Mi se pare remarcabil ca marea majoritatea a celor cu care am lucrat atunci la Adamclisi, si cu care m-am imprietenit pe viata, au facut pana la urma doctorate si lucreaza si azi in arheologie, in muzee, institute si universitati. Si nu stiu pe nimeni care sa regrete asta. E o dovada ca, desi se spune ca in arheologie e greu sa-ti gasesti de lucru, daca o iei realmente in serios, ca pe un pariu existential, nu ai cum sa te duci la fund. Sau poate e doar o dovada ca daca apuci sa ajungi o data sa faci sapaturi arheologice, esti pierdut, pentru ca nimic altceva nu se mai ridica la acelasi nivel.

 

LIBRIS: Ati facut un experiment anecdotic, dar convingator in cadrul unei discutii despre epistemologia arheologiei: ati asezat un obiect pe o masa si i-ati invitat pe participanti sa ii asculte povestea. Rezultatul silentios a atras dupa sine concluzia ca obiectele descoperite de arheologi nu vorbesc de la sine. E sarcina arheologului sa articuleze aceasta poveste? Cata nevoie e de imaginatie si cata nevoie e de stiinta in acest proces?

 

CATALIN PAVEL: Ma gandesc ca arheologia este pina la urma un gest de traducere a trecutului in limba prezentului. Oricum, arheologul trebuie sa puna vocea lui in slujba artefactului mut, fie ca sunt balamale, fie ca sunt narghilele, fie ca sunt protezele dentare ale etruscilor. Inainte de a fi totusi vorba de traducere, e vorba de restituirea unui mesaj deteriorat. Aici intervine si imaginatia, e drept, dar nu vrei sa fii nici ca un medic care ti-ar pune un diagnostic bazat pe imaginatie (pe imagistica, da).

LIBRIS: Ati participat la sapaturi arheologice in Romania, Germania, Franta, Anglia, Maroc, Turcia, sunteti primul arheolog roman care a facut sapaturi la Troia. Cum arata teoria si practica arheologica peste granite comparativ cu Romania?

 

CATALIN PAVEL: In teorie, decalajele (in cercetare, ca si in puterea economica) sunt menite sa fie recuperate, dar in practica ele sunt menite sa se permanentizeze. Fondurile pentru cercetare ale UE se duc mereu, prin alegeri obiective dintre aplicatii anonimizate, catre universitati din Anglia, Olanda etc., care devin mereu mai competitive, iar la anul aplicatiile din Romania vor castiga la fel de putine sau si mai putine granturi europene. Pe de alta parte, de ce ar trebui UE sa rezolve problema cercetarii din Romania, cand noi, ca stat, nu dam vreun semn ca ne-ar pasa de ea?

 

LIBRIS: Pare ca aveti un interes pentru Dobrogea. E cadrul in care ati plasat si romanul „Chihlimbar”, dar si locul in care ati facut sapaturi arheologice, un spatiu cu povesti stratificate,  multietnic, in care au ajuns pana si popoarele nordice, asa cum amintiti in volumul Arheologia iubirii. Ce este interesant pentru dumneavoastra la aceasta regiune?  Ce cauta acolo menestrelul si compozitorul renascentist  Josquin des Prez, protagonistul romanului „CHIHLIMBAR”?

 

CATALIN PAVEL: Dobrogea nu e doar interesanta. Interesante sunt multe lucruri, dar Dobrogea are farmec. Farmecul nu este al celor frumosi, care-ti iau ochii. Este al celor tacuti, care stralucesc la margine, care danseaza cu stangacii, dar care au substanta, odata lepadat ambalajul. Am adaugat acest episod fictiv la biografia lui Josquin tocmai pentru ca nimic nu era mai potrivit cu veselia melancolica a cartii.

 

LIBRIS: Dumneavoastra ne propuneti in bestsellerul editurii Humanitas, intitulat „ARHEOLOGIA IUBIRII”,  o recuperare a iubirii prin vestigii arheologice, de la perioada neandertalienilor, la Antichitate si mai departe. Cand vine vorba de iubire, ne-am obisnuit mai degraba cu imortalizarile exceptionale din  literatura si arta. Cum arata iubirea omului obisnuit in preistorie sau in antichitate, in Orient sau  in Occident? E universala, suntem fascinant de diversi sau repetitivi ca specie, cand vine vorba de iubire? Pana si in Pompei intalnim graffiti erotice…

 

CATALIN PAVEL: Nu stii niciodata realmente cum iubeste celalalt, chiar daca ii stii fiecare gest si fiecare cuvint. Uneori de-abia intelegi ce simti tu insuti. Pe masura ce trece vremea de la publicarea volumului, incercarea mea de a scrie in cartea asta despre iubirea din trecutul indepartat mi se pare tot mai sarjata. Ii gasesc scuza ca incearca sa prinda bataia lunga a ideilor si eventuale invariante de comportament de la o cultura la alta. De exemplu, e un capitol acolo in care vorbesc de Adam, Eva si paradisul lor atat din perspectiva unui paradis neolitic, cat si din cea a unuia grec si persan, totul pus sub semnul figurii celor doi  in arta crestina (inclusiv cu reprezentarile lor de natura erotica) si al cercetarilor, rare si cu atat mai senzationale, din mormantul lor prezumtiv sub un edificiu colosal ridicat candva de Irod in Hebron (Cisiordania).

 

LIBRIS: Cel mai recent volum publicat de dumneavoastra, „ANIMALELE CARE NE FAC OAMENI” schiteaza portretele arheologice ale animalelor, mizand pe teza ca animalele au modificat profund traiectoria istorica a oamenilor. Dincolo de faptul ca au fost o resursa alimentara si una de paza, de ce am ajuns sa le imortalizam, sa le sanctificam, sa le inscriem in creatiile artistice, sa ne inmormantam folosind reprezentari ale lor?

 

CATALIN PAVEL: Arheologia e cea care ne spune cand a fost crescut primul urs in captivitate – in mezolitic, acum vreo 8000 de ani, in Franta de azi. Timp de cinci sau sase ani, acest urs anonim a umblat de colo-colo cu comunitatea lui, care nu era sedentara. A produs asta vreo schimbare in mintea vanatorilor mezolitici? Dar a copiilor lor…? Si discutia se poate extinde. De ce, in secolele de dinaintea extinctiei lor, paleoeschimosii „Dorset“ creeaza asa multe figurine de ursi polari? Ce simtea spectatorul roman din vremea lui Nero, privind ursi polari care vanau foci in apa? Pe scurt, cred ca se poate scrie aproape toata istoria omului prin istoria animalelor din preajma lui. Ceea ce fac in carte scriind despre pisici, caini, cai, delfini, arici, struti etc. Oare ce-ar scrie ele despre noi !?

 

LIBRIS: Ce volume interesante v-au atras atentia in ultimul an?

 

CATALIN PAVEL: Uimitoare mi s-a parut aparitia romanului „Prevestirea” de Ioana Parvulescu (Humanitas, 2020), un fel de „Iosif si fratii sai” al lui Thomas Mann, dar scris in romaneste. Zic uimitor deoarece ca sa produci o asemenea carte cu un subiect antic (profetul Iona…) nu numai ca trebuie sa fii un mare autor, dar in general trebuie sa si vii dintr-o cultura mare. Din aparitiile de anul acesta am pus deoparte pentru cand ma intorc de pe santier „Patericul copt” tradus de Stefan Colceriu si echipa sa (Humanitas), „Viata buna. O introducere in etica” a lui Cristian Iftode (Editura Trei, 2021) si romanele „Teo de la 16 la 18” al Ralucai Nagy (Nemira) si „Cornul inorogului” al lui Bogdan Cretu (Polirom).

 

LIBRIS: Pentru cititorii care inca nu v-au cunoscut: cum il recomanda Catalin Pavel pe Catalin Pavel?

 

CATALIN PAVEL: Eu recomand, de voie de nevoie, cartile lui; pe autor, nu.

 

Citeste mai mult

Detaliile produsului

De pe acelasi raft

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Acum se comanda

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one