Este vorba despre prima dintre lucrarile pe care le-am consemnat mai sus. Dintre acestea am selectat, am tradus si am prelucrat 200 de intrebari si raspunsuri, care au starnit interesul cititorilor prin varietatea subiectelor, dar si prin simplitatea, claritatea si credibilitatea cu care au fost exprimate, si in principal prin duhul lor evanghelic si patristic.

    Vi le punem inainte „spre folosul obstesc al ortodocsilor”, cu certitudinea ca vor odihni si vor adapa fiecare suflet insetat de Adevarul vesnic. 

 

    „74

    Intrebare: Invidia este un rau mare?

    Raspuns: Invidia este unul dintre relele cele mai mari, din urmatoarele pricini: in primul rand, Sfanta Scriptura ne porunceste sa ne bucuram cu cei care se bucura si sa plangem cu cei care plang (Romani 12,15). Invidiosul ce face insa? Se bucura pentru nefericirea celuilalt si plange pentru fericirea aceluia.

    In al doilea rand, Domnul ne porunceste sa-i iubim pe toti oamenii, chiar si pe vrajmasii nostri (Matei 5, 44). Invidiosul, insa, nu numai ca nu iubeste pe vrajmasi, dar si pe rudeniile, pe prietenii si pe binefacatorii lui, cand ii invidiaza, ii vede ca pe vrajmasi si vrea sa-i vatame, precum Cain pe fratele sau, Abel, si iudeii pe Iisus.

   In al treilea rand, bucuria pentru nefericirea celuilalt si tristetea pentru fericirea acestuia sunt sentimente diabolice prin excelenta. Satana, Lucifer cel cazut, a adus in lume invidia, prima si principala rautate care-l caracterizeaza ca duh viclean. De altfel, din invidie i-a tras la cadere pe protoparintii nostri. Prin urmare, omul invidios este urmatorul cel mai credincios al diavolului si al demonilor. Este chiar mai rau decat ele, prin aceasta: duhurile viclene niciodata nu se invidiaza unele pe altele. Subiectele invidiei lor sunt oamenii. Omul invidios insa isi varsa veninul impotriva semenului sau, care, deseori, asa cum am spus, este fratele, prietenul sau binefacatorul lui. 

 

    75 

    Intrebare: Cum se vindeca omul de patima invidiei?

    Raspuns: Vindecarea este simpla, este de ajuns ca omul sa vrea in inima lui. In primul rand trebuie sa cugete cat de mic, dar si cat de pacatos este, „pamant si cenusa" (Iov 42, 6). Cea mai mica suflare a maniei lui Dumnezeu este de ajuns ca sa-l goneasca. Niciodata sa nu uite omul ca toate bunurile pe care le are sunt ale lui Dumnezeu, Caruia Ii pricinuieste atata tristete, prin pacatele lui de zi cu zi. Prin asemenea cugetari se va smeri."