În ciuda faptului că este un autor prolific și a mai publicat vreo două romane, cu iz polițist, tot la Editura Cartea Românească, nu m-am apropiat până acum de volumele lui Stelian Țurlea. Însă Caz închis, cel mai recent roman semnat de scriitorul român, apărut la editura amintită, mi-a atras atenția mai ales prin aprecierile lui Dan C Mihăilescu de pe coperta a 4-a care mărturisea că rareori s-a simtit însetat așa mult de o anchetă, o intrigă polițistă, un roman detectivist, așa cum s-a întâmplat cu Caz inchis.

În puțin peste 150 de pagini, Stelian Țurlea oferă un mistery-detectivist care are în centru moartea lui Emil Sorescu – un scriitor cunoscut, controversat care e găsit de menajera lui într-o dimineață, în compania unei sticle și a unui pahar mirosind a ceva ce amintește de migdale. Victor Stamate, anchetatorul cazului, desprins parcă dintr-un film noir – părăsit de soție, plafonat profesional, având senzația că duce la capăt munci de rutină, și că e trecut pe o linie moartă de superiori, nu e convins că are de a face nici cu o sinucidere și nici cu o moarte accidentală (în fond, cine se sinucide în pragul încheierii unei opere care se anunță clar răsunătoare?). Dar o alternativă nu este ușor de demonstrat, cu atât de puține indicii la dispoziție.

Cititorii oricum nu vor lua prea mult contact cu mersul anchetei ca atare, atâta timp atenția lor va fi concentrată asupra explorării unor biografii ale unor personaje care, în aparență, nu au neapărată legătură cu cazul, deși s-au intersectat cu existența lui Emil Sorescu. Intrarea în scenă a acestor personaje numeroase are o funcție multiplă: pe de o parte nuanțarea, printr-o tehnică a oglinzilor, a misterului și controverselor care planează în jurul figurii scriitorului decedat și, pe de altă parte, creionarea unor posibili suspecți care ar fi avut motive să îl ucidă pe Emil Sorescu. Așa cum se poate recompune din biografiile acestor personaje, Emil apare drept un personaj incomod, un afemeiat, un seducător fără percehe, un arogant introvertit fascinat parcă de imaginea cvasimonstruoasă pe care o degajă: pe de o parte un seducător căruia nimeni nu-i rezistă, pe de altă parte un generator de invidii, frică și suferință. Dintre personajele care intră în vizorul autorităților – Florin Vifor este jurnalistul unui tabloid, fără prea multă imaginație sau aspirații de scriitor, devenit un invitat permanent în casa lui Emil Sorescu. Prezența lui Florin este remarcată și amintită anchetatorilor și de Nicole Vrăbiescu, menajera însetată de alcool, care își găsește angajatorul mort într-o dimineață. Florin nu poate fi eliminat din cercul de suspecți, atâta timp cât furia sa fusese remarcată în raport cu încăpățânarea lui Emil de a ascunde informații despre mama tânărului jurnalist, persecutată în perioada scandalului din anii 80, meditația transcendentală. O altă suspectă este Ana Știrbu, profesoara care a trăit o aventură romantică alături de victimă, dar care a rămas frustrată și marcată pe viață pentru că Emil nu a ceurt-o de nevastă. Nu în ultimul rând, nu se poate trece cu vederea figura lui Radu Bazilescu, profesorul și criticul literar, înconjurat de o liotă de aplaudaci, cel care a legat o aparentă prietenie cu valențe antice, exemplară cu Emil, dar care a rămas ros de o invidie profundă și longevivă până la moartea lui Sorescu. Presat de procurorul poreclit Micuțul care nu e deranjat de la a aresta persoane fără prea multe dovezi și de a găsi rezolvări cât mai necomplicate, Victor va găsi totuși resursele pentru a dezvălui câteva articulații motivaționale ale crimei în care se amestecă trădări și practici sinistre ale unei epoci defuncte care își trimite ecourile amenințătoare în prezent . Două personaje esențiale pe care nu le voi aminti aici vor aduce în joc elementele decisive pentru raționamentul detectivului.

Sunt lucruri interesante și provocatoare în romanul lui Stelian Țurlea: pe de o parte , întregul caz are un fundal cotidian plauzibil care antrenează și implică și un background istoric românesc cât se poate credibil. Pe de altă parte dezvăluirea ipotezelor crimei și a posibililor suspecți nu se realizează prin urmărirea directă a eforturilor anchetatorilor, ci mai degrabă prin acel inventar biografic în care sunt strecurate răzleț piese relevante pentru deconspirarea misterului. Nu în ultimul rând, romanul lui Stelian Țurlea vorbește, prin intermediul unei povești polițiste, despre moștenirea împovărătoare a postcomunismului, despre o lume în care mușamalizarea și presiunile de orice fel sunt pârghii esențiale în protejarea figurilor compromise și au prioritate în fața adevărului. În povestea lui Stelian Țurlea cazurile închise sunt cazuri în care explicațiile trebuie să fie în primul rând comode și inofensive pentru anumite personaje cheie și mai apoi, dacă rămâne loc și timp se poate lua în discuție și problema adevărului lor… dacă nu, cazul se închide oricum.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro