Cea mai frumoasa istorie a fericirii
Cea mai frumoasa istorie a fericirii
Fericirea are o istorie: ea nu a fost intotdeauna considerata un scop al existentei si nici ideal de viata; unii au preferat Intelepciunea sau dragostea. In plus, ea a fost reprezentata — sub diferite forme de-a lungul vremii: ca un paradis, apoi, odata cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, sub forma unei societati de oameni egali.
Cea mai frumoasa istorie a fericirii isi propune sa refaca, sub forma unor dialoguri cu trei mari ganditori contemporani, tocmai acest parcurs istoric, punand fata in fata discursul filosofilor, al credinciosilor si al istoricilor. Cum putem spera sa fim fericiti? Trebuie sa profitam de viata si de fiecare clipa, alergand dupa placeri? Trebuie sa urmarim cu orice pret reusita, sa ne imbatam cu cele mai nebunesti pasiuni? Cum sa ne „realizam", cum sa atingem multumirea de sine? Exista mijloace infailibile de a fi fericit? Cautarea fericirii ne condamna, oare, la a ezita neincetat intre pesimism si optimism, sperante de bucurie si asteptari inselate? Cum sa ne punem fericirea la adapost?
In acest dialog pe trei voci, fericirea isi spune povestea, de la tiasterea sa, in filosofia Greciei antice, pana la afirmarea ei politica in 1789, trecand prin reprezentarea ei paradiziaca in sanul credintei crestine.
Nu este suficient sa traiesti. Trebuie sa traiesti si fericit. Existenta nu are sens si culoare decat daca devine locul si timpul fericirii. Atat de mult asteptam ca viata sa ne dea fericirea, incat uneori ne trece viata asteptand-o. Existenta noastra pare a fi spatiu gol, o pagina alba, pe care ar trebui sa o umplem cu fericire. Suntem condamnati sa incercam a obtine acest Graal, de la care asteptam o bucurie durabila. Dar despre ce este vorba? Care este sursa fericirii? Un obiect (banii?), un loc (paradisul?), un moment (un maine luminos?), o persoana (Dumnezeu, ceilalti, noi insine?)... Reusita, iubirea, sanatatea, placerile, frumusetea? Filosofii au fost intotdeauna considerati maestri de necontestat intru gasirea fericirii. Poate parea totusi surprinzator ca acesti specialisti ai ideilor, ai abstractiunilor, sa se poata pronunta asupra unui lucru atat de concret cum e fericirea: in ce mod a gandi (fericirea) te poate ajuta sa traiesti (fericit)? „Filosofia este o activitate care face posibila viata fericita", declara Epicur, in secolul al i.e.n. Filosofia nu este numai un discurs, ci si o practica, o activitate pe care o numim de obicei intelepciune. Or, intelepciunea il face in mod necesar fericit pe cel care o poseda; filosofilor le revine, prin urmare, sarcina de a defini ce este fericirea si , implicit, sensul si valoarea vietii.
Cea mai frumoasa istorie a fericirii isi propune sa refaca, sub forma unor dialoguri cu trei mari ganditori contemporani, tocmai acest parcurs istoric, punand fata in fata discursul filosofilor, al credinciosilor si al istoricilor. Cum putem spera sa fim fericiti? Trebuie sa profitam de viata si de fiecare clipa, alergand dupa placeri? Trebuie sa urmarim cu orice pret reusita, sa ne imbatam cu cele mai nebunesti pasiuni? Cum sa ne „realizam", cum sa atingem multumirea de sine? Exista mijloace infailibile de a fi fericit? Cautarea fericirii ne condamna, oare, la a ezita neincetat intre pesimism si optimism, sperante de bucurie si asteptari inselate? Cum sa ne punem fericirea la adapost?
In acest dialog pe trei voci, fericirea isi spune povestea, de la tiasterea sa, in filosofia Greciei antice, pana la afirmarea ei politica in 1789, trecand prin reprezentarea ei paradiziaca in sanul credintei crestine.
Nu este suficient sa traiesti. Trebuie sa traiesti si fericit. Existenta nu are sens si culoare decat daca devine locul si timpul fericirii. Atat de mult asteptam ca viata sa ne dea fericirea, incat uneori ne trece viata asteptand-o. Existenta noastra pare a fi spatiu gol, o pagina alba, pe care ar trebui sa o umplem cu fericire. Suntem condamnati sa incercam a obtine acest Graal, de la care asteptam o bucurie durabila. Dar despre ce este vorba? Care este sursa fericirii? Un obiect (banii?), un loc (paradisul?), un moment (un maine luminos?), o persoana (Dumnezeu, ceilalti, noi insine?)... Reusita, iubirea, sanatatea, placerile, frumusetea? Filosofii au fost intotdeauna considerati maestri de necontestat intru gasirea fericirii. Poate parea totusi surprinzator ca acesti specialisti ai ideilor, ai abstractiunilor, sa se poata pronunta asupra unui lucru atat de concret cum e fericirea: in ce mod a gandi (fericirea) te poate ajuta sa traiesti (fericit)? „Filosofia este o activitate care face posibila viata fericita", declara Epicur, in secolul al i.e.n. Filosofia nu este numai un discurs, ci si o practica, o activitate pe care o numim de obicei intelepciune. Or, intelepciunea il face in mod necesar fericit pe cel care o poseda; filosofilor le revine, prin urmare, sarcina de a defini ce este fericirea si , implicit, sensul si valoarea vietii.
26.43Lei
26.43Lei
Primești 26 puncte
Indisponibil
Descrierea produsului
Fericirea are o istorie: ea nu a fost intotdeauna considerata un scop al existentei si nici ideal de viata; unii au preferat Intelepciunea sau dragostea. In plus, ea a fost reprezentata — sub diferite forme de-a lungul vremii: ca un paradis, apoi, odata cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, sub forma unei societati de oameni egali.
Cea mai frumoasa istorie a fericirii isi propune sa refaca, sub forma unor dialoguri cu trei mari ganditori contemporani, tocmai acest parcurs istoric, punand fata in fata discursul filosofilor, al credinciosilor si al istoricilor. Cum putem spera sa fim fericiti? Trebuie sa profitam de viata si de fiecare clipa, alergand dupa placeri? Trebuie sa urmarim cu orice pret reusita, sa ne imbatam cu cele mai nebunesti pasiuni? Cum sa ne „realizam", cum sa atingem multumirea de sine? Exista mijloace infailibile de a fi fericit? Cautarea fericirii ne condamna, oare, la a ezita neincetat intre pesimism si optimism, sperante de bucurie si asteptari inselate? Cum sa ne punem fericirea la adapost?
In acest dialog pe trei voci, fericirea isi spune povestea, de la tiasterea sa, in filosofia Greciei antice, pana la afirmarea ei politica in 1789, trecand prin reprezentarea ei paradiziaca in sanul credintei crestine.
Nu este suficient sa traiesti. Trebuie sa traiesti si fericit. Existenta nu are sens si culoare decat daca devine locul si timpul fericirii. Atat de mult asteptam ca viata sa ne dea fericirea, incat uneori ne trece viata asteptand-o. Existenta noastra pare a fi spatiu gol, o pagina alba, pe care ar trebui sa o umplem cu fericire. Suntem condamnati sa incercam a obtine acest Graal, de la care asteptam o bucurie durabila. Dar despre ce este vorba? Care este sursa fericirii? Un obiect (banii?), un loc (paradisul?), un moment (un maine luminos?), o persoana (Dumnezeu, ceilalti, noi insine?)... Reusita, iubirea, sanatatea, placerile, frumusetea? Filosofii au fost intotdeauna considerati maestri de necontestat intru gasirea fericirii. Poate parea totusi surprinzator ca acesti specialisti ai ideilor, ai abstractiunilor, sa se poata pronunta asupra unui lucru atat de concret cum e fericirea: in ce mod a gandi (fericirea) te poate ajuta sa traiesti (fericit)? „Filosofia este o activitate care face posibila viata fericita", declara Epicur, in secolul al i.e.n. Filosofia nu este numai un discurs, ci si o practica, o activitate pe care o numim de obicei intelepciune. Or, intelepciunea il face in mod necesar fericit pe cel care o poseda; filosofilor le revine, prin urmare, sarcina de a defini ce este fericirea si , implicit, sensul si valoarea vietii.
Cea mai frumoasa istorie a fericirii isi propune sa refaca, sub forma unor dialoguri cu trei mari ganditori contemporani, tocmai acest parcurs istoric, punand fata in fata discursul filosofilor, al credinciosilor si al istoricilor. Cum putem spera sa fim fericiti? Trebuie sa profitam de viata si de fiecare clipa, alergand dupa placeri? Trebuie sa urmarim cu orice pret reusita, sa ne imbatam cu cele mai nebunesti pasiuni? Cum sa ne „realizam", cum sa atingem multumirea de sine? Exista mijloace infailibile de a fi fericit? Cautarea fericirii ne condamna, oare, la a ezita neincetat intre pesimism si optimism, sperante de bucurie si asteptari inselate? Cum sa ne punem fericirea la adapost?
In acest dialog pe trei voci, fericirea isi spune povestea, de la tiasterea sa, in filosofia Greciei antice, pana la afirmarea ei politica in 1789, trecand prin reprezentarea ei paradiziaca in sanul credintei crestine.
Nu este suficient sa traiesti. Trebuie sa traiesti si fericit. Existenta nu are sens si culoare decat daca devine locul si timpul fericirii. Atat de mult asteptam ca viata sa ne dea fericirea, incat uneori ne trece viata asteptand-o. Existenta noastra pare a fi spatiu gol, o pagina alba, pe care ar trebui sa o umplem cu fericire. Suntem condamnati sa incercam a obtine acest Graal, de la care asteptam o bucurie durabila. Dar despre ce este vorba? Care este sursa fericirii? Un obiect (banii?), un loc (paradisul?), un moment (un maine luminos?), o persoana (Dumnezeu, ceilalti, noi insine?)... Reusita, iubirea, sanatatea, placerile, frumusetea? Filosofii au fost intotdeauna considerati maestri de necontestat intru gasirea fericirii. Poate parea totusi surprinzator ca acesti specialisti ai ideilor, ai abstractiunilor, sa se poata pronunta asupra unui lucru atat de concret cum e fericirea: in ce mod a gandi (fericirea) te poate ajuta sa traiesti (fericit)? „Filosofia este o activitate care face posibila viata fericita", declara Epicur, in secolul al i.e.n. Filosofia nu este numai un discurs, ci si o practica, o activitate pe care o numim de obicei intelepciune. Or, intelepciunea il face in mod necesar fericit pe cel care o poseda; filosofilor le revine, prin urmare, sarcina de a defini ce este fericirea si , implicit, sensul si valoarea vietii.
Detaliile produsului
