„– In fiecare noapte, imi imaginam cum te voi omori. Da, pana la jumatatea lui august, nu m‑am indoit nicio clipa ca te voi impusca, numai timpul cand o voi face nu‑l stiam. Probabil, dupa ce as fi aflat unde imi este familia. si s‑a mai intamplat ceva ce n‑as fi banuit…

Pentru prima data, de cand urcase pe prispa, se opri din rumegat si isi agata privirea de fata celuilalt. Omul din Podul Rugilor continua sa‑l priveasca in ochi:

– Apropierea de numai cateva zeci de metri. Iti simteam si spaima, si suferinta, si umilinta, si pragul nebuniei, de care te apropiai uneori, si strigatele care sfasiau noaptea, toate astea m‑au flescait, mi‑au stins ura. Poate m‑am gandit la anii mei de puscarie... In gandurile mele, insa, te‑am omorat de multe ori. Ce nu am aflat cu adevarat, si nici nu cred ca voi afla vreodata, este modul in care ai fi murit. Te‑ai fi umilit, implorandu‑ma sa nu te impusc, sau m‑ai fi injurat, spunandu‑mi s‑o fac mai repede. Poate ca moartea te‑ar fi gasit deja mort, cine stie?”
Fragment