„Cel care are un motiv pentru care sa traiasca poate indura aproape orice“ – cu acest motto, Viktor Frankl a studiat cum, chiar si in fata celor mai crunte lovituri ale vietii, sensul este posibil si cum le permite oamenilor sa ramana sanatosi mental in vremuri de criza. Sa spui da vietii, sa supravietuiesti greutatilor, fricii si durerii inseamna sa gasesti un sens in suferinta. Dar forta interioara a omului il poate ridica deasupra destinului sau. Chiar daca nu putem schimba circumstantele, avem mereu libertatea de a ne alege atitudinea in privinta lor.

 

Sensul vietii si rezilienta se afla in atentia logoterapiei lui Frankl, a studiului sau asupra supravietuitorilor Holocaustului si a atitudinii sale critice fata de pustiul interior al societatii consumeriste moderne. Aceasta carte va invita sa redescoperiti un mare umanist. Textele lui, scrise pe parcursul a sase decenii, simbolizeaza puntea pe care Frankl a construit-o intre psihologie si arta filosofica a vietii.

 

Una peste alta, degradarea fizica si mentala depindea de calibrarea mentala, iar aceasta calibrare mentala o facea fiecare cum considera de cuviinta! Si, chiar daca la intrarea in lagar prizonierului i se lua totul, pana si ochelarii si cureaua, ii ramanea aceasta libertate, literalmente pana in ultima clipa, pana la ultima suflare. Era libertatea de a adopta o atitudine sau alta – exista un «asa sau asa». Si erau mereu cativa care voiau sa-si retina iritarea si sa-si invinga apatia. Erau acei barbati care treceau din baraca in baraca prin lagar si in locurile de apel, care imparteau aici o vorba buna si acolo ultima bucatica de paine. Ei erau dovezile vii ale faptului ca nu era in nici un caz garantat ceea ce face lagarul de concentrare din om: omul putea deveni un prizonier tipic sau putea ramane om chiar si in aceasta situatie cumplita, in aceasta situatie limita, extrema. Asta tinea intotdeauna de propria decizie. - Viktor E. Frankl

Fragment din volumul "Cel care are un motiv pentru care sa traiasca..." de Viktor E. Frankl:
 

"In lagarele de concentrare, existenta omului a suferit o deformare. Aceasta deformare a luat asemenea proportii, incat trebuie pusa intrebarea daca observatorul ei, in conditiile in care se afla el insusi in lagar, poate fi, in general, suficient de obiectiv fata de judecatile pe care le emite. Din punct de vedere psihologic, capacitatea sa de a se aprecia, respectiv judeca pe sine insusi sau pe altii trebuie sa fi fost afectata. Un om din afara lagarului avea detasarea necesara, dar, afirma Cohen: „Cine nu a avut intr-o forma oarecare contact cu lagarul de concentrare prin experiente proprii nu-si poate face nici cea mai vaga idee in privinta vietii in lagar". In mod analog se exprima Gilbert, afirmand: „Viata in aceasta lume nu poate fi cuprinsa de cei care nu au trait in ea".

In timp ce omul din afara lagarului era prea detasat si abia daca putea sa intre in pielea detinutilor, cel care se afla „in mijlocul acestei lumi" si se contopise cu ea era deja de multa vreme prea implicat. Cu alte cuvinte, problema fundamentala consta tocmai in faptul ca scara care ajuta la evaluarea realitatii deformate a vietii de acolo era ea insasi distorsionata.

In pofida acestei indoieli de asemenea epistemologice, specialistii din domeniul psihopatologic si psihoterapeutic au concentrat in teorii materialul relevant al propriilor observatii, precum si ale altora, suma experientelor si evenimentelor traite de ei, din care nu este de eliminat prea mult din motivul ca ar fi subiectiv, iar marturiile lor coincid in principal.

Urmatoarele afirmatii nu se bazeaza doar pe scrieri pertinente, ci si pe experiente si intamplari traite de mine in lagarele de concentrare de la Auschwitz, Dachau si Theresienstadt. Cohen explica foarte clar: „Auschwitz a avut toate caracteristicile unui lagar de concentrare si se deosebea de celelalte lagare doar prin faptul ca acolo a avut loc gazarea in masa a fiintelor umane". In functie de reactiile detinutilor din lagar, se deosebesc trei faze: 1. Socul la intrarea in lagar; 2. Schimbarile de caracter suferite, de obicei, in urma sederii de durata in lagar; 3. Etapa eliberarii.”