„Intinse mana, se apleca si ridica o geanta de «nas», umpluta cu apa, si-o scurse. O clatina, dar amana s-o deschida. O lasa in apa, la loc, si se forta sa rastoarne obiectul acela prelung. Se incorda de cateva ori si izbuti sa-l intoarca. Odata cu stiobalcaiala, o fata necunoscuta de ceferist, nu era chiar umflat, probabil nu se inecase de mult, dar gri la piele, urat. Se uita la el scarbit, indelung.

 

- Ce-i? O auzi in spatele lui si se intoarse spre ea. Marga banui ca gasise ceva mai special si-i cazu de pe umar prosopul. Ceata, inca nu distingea foarte bine.

 

Lui Zidan i se paru ca aude ceva, o muzica de un fel cunoscut, auzita pe unde umblase. Cauta sa strapunga pacla odata cu soarele ce iesea de dupa padure, da, o cantoneta din alea, manele de italieni, mai ascultase, intr-o limba strambata, napoletana; lasase-n baraca, probabil, aparatul deschis. Sau pe apa venea, de la vreun pescar de pe-acolo, asa cum plutim, ca toate cele ce plutesc peste noi.“