În ceea ce privește reușita și semnificația căsătoriei din dragoste în vremurile noastre, perspectivele nu sunt foarte îmbucurătoare, dacă e să iei în considerare statisticile globale (care sugerează o frecvență a divorțurilor fără precedent). Însă chiar dacă falimentul căsniciei, ca proiect de viață durabil, este o problemă reală, măcar pe continentul european și american, abordarea sa diferă în ceea ce privește identificarea cauzelor și soluțiilor. Să luăm de pildă două volume care ating această problemă: una e semnată de un american, alta e semnată de un francez. Pascal Bruckner este un eseist și un filosof francez, extrem de popular în Europa pentru preocupările sale față de formele și șansele erosului contemporan, în vreme ce Gary Chapman este un terapeut și un consilier matrimonial foarte cunoscut în SUA care oferă soluții cuplurilor aflate la ananghie. Amândoi identifică, în volumele lor (Oare mai există căsătoria din dragoste? respectiv Cele cinci limbaje ale iubirii) caracterul fragil al căsniciilor contemporane, însă examinarea acestei fragilități conduce la concluzii diferite, reflectând parcă spiritul rival al continentelor din care provin autorii săi: în vreme ce Bruckner explorează resorturile istorice și filosofice ale cuplului contemporan, evidențiind paradoxurile pe care acesta le ipostaziază, oglindind de fapt un zeitgeist mai general al confuziei și al contradicției în care trăim, propunând o revizuire paradigmatică a ideii de căsătorie din dragoste, Chapman dezvoltă o abordare mai pragmatică, propunând să perfecționăm și să reparăm ceea ce avem deja. În vreme ce Bruckner propune schița unei reconstrucții a ideii de căsnicie pe temeiuri mai cuprinzătoare și mai tolerante, dovedindu-se un vizionar, Chapman pare mai degrabă un pozitivist romantic, un analist care propune soluții universale, independent de evoluția și contextele istorice ale problemei în discuție. Bestsellerul lui Chapman, revoluționar pentru ideea avansată la vremea respectivă pornește de la premisa că dragostea, fundamentul căsniciilor contemporane se exprimă întotdeauna preferențial într-o anumită manieră declarativă, într-un anumit limbaj, iar problemele amoroase care apar în căsnicii sunt până la urmă, tot probleme de comunicare. În debutul volumului său, Chapman subliniază importanța iubirii, ca nevoie fundamental umană care, alături de intimitate poate fi satisfăcută în cadrul unei căsnicii. Apoi Chapman diferențiază iubirea de îndrăgostire – îndrăgostirea este o etapă pe cât de plăcută, pe atât de înșelătoare și trecătoare în dinamica emoțională a cuplului, în care suntem sinceri dar nerealiști, în vreme ce iubirea de matruitate presupune întotdeauna alegere și efort.

Apoi Chapman examinează ceea ce el numește cinci limbaje ale iubirii, formele comportamentale prin care fiecare partener al unui cuplu își exprimă sentimentele (căutând să umple, ceea ce Chapman numește rezervorul afectiv al celui drag) – pentru unii esențiale sunt declarațiile (complimente și încurajări), pentru alții e important timpul petrecut în doi (discuțiile echilibrate și activitățile în comun), alții își arată iubirea prin daruri iar unii parteneri își dovedesc sentimentele făcându-și servicii sau apelând la contact fizic. Problema e că fiecare partener se exprimă cel mai bine în limbajul pe care l-a asimilat cel mai bine în istoria sa personală (adică în limba sa maternă) ,doar că limbajul său e foarte probabil să nu coincidă cu cel al partenerului. Astfel, sugerează Chapman, pe termen lung căsniciile se pot transforma în dialoguri ale surzilor atâta timp cât fiecare partener se simte frustrat și lipsit de iubire, pentru că nu poate decodifica sau aprecia mesajele trimise de celălalt. Astfel, esența reușitei unei căsnicii pare să fie alegerea de a învăța și a comunica în limbajul de iubire al partenerului (iată că a dezideratul învățării limbilor străine se aplică și în căsnicie), chiar și când această provocare implică o serie de dificultăți (limbajul ni se pare nefiresc, partenerul este dificil și refuză să învețe limbajul nostrum etc).

Chapman propune, la finalul volumului său și o serie de tehnici și întrebări prin care să descoperim limbajul iubirii care ne caracterizează. Spre deosebire de volumul lui Pascal Bruckner care pare sa lege criza căsniciilor de resorturi asociate tiparelor istorice și problemelor contemporane, fara sa propuna rezolvari prea facile, volumul lui Chapman oferă soluții punctuale și un dram de optimism (un optimism operaționalizat) pentru toți cei care simt că mariajul lor se apropie de un naufragiu iminent, dar și pentru cei care s-au întrebat, după câțiva ani de relație: unde a dispărut iubirea de altă dată? Așa cum pare să sugereze Chapman, poate că ea nu a dispărut, ci a evoluat iar noi am rămas în urmă cu … mijloacele de decodificare.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro