Fragment din cartea "Cele sapte surori. Atlas. Povestea lui Pa Salt" de Lucinda Riley:

"Trebuie sa-l felicit pe Georg pentru o idee inteligenta. Pe langa faptul ca fetele au primit oficial numele de el m-a sfatuit, pe buna dreptate, sa avem grija ca fiicele mele sa nu ma strige "Atlas". Numele meu e unic si, de-a lungul anilor, am constatat ca e usor de tinut minte. Siguranta familiei e principala mea prioritate si, chiar daca Eszu inca se ascunde in imensa lui resedinta ateniana, n-o sa ezit sa iau orice masura posibila pentru ca eu si familia mea sa ne pastram anonimatul.
Atunci cand Georg mi-a propus ca fetele sa ma strige pe un alt nume, mai degraba m-am jucat cu o anagrama a lui "Atlas" decat sa inventez inca un pseudonim. Imi iubesc fiicele mai presus de orice, iar ideea de a le minti in vreun fel mi s-a parut detestabila. Nu gaseam nimic deosebit de satisfacator care sa rezulte doar din prenume, asa ca am adaugat "Pa" (chiar fetele imi spuneau astfel), ca sa le ajut. Dupa ce m-am jucat pret de cateva clipe cu diverse combinatii, am ajuns la "Pa Salt" si am ras in hohote.
La scurt timp dupa ce aparuse Ally in viata noastra, Maia remarcase, in timp ce statea pe genunchii mei, ca "miroseam a mare".
- Nu sunt sigur ca e un compliment, micuta Maia! spusesem eu razand. Nu-i asa ca marea miroase a peste si a alge? 
- Nu, raspunsese ea cu fermitate. Miroase a... sare. Eu chicotisem.
- Atunci, asta nu-i atat de rau, nu? Poate ca miros astfel fiindca sunt mereu pe drumuri.
Era perfect. De atunci, toti cei de la Atlantis mi-au spus "Pa Salt". Am rugat-o pe Marina sa ma numeasca astfel ori de cate ori mi se adresa in preajma copiilor si a noilor membri ai personalului, in numar de doi, care se alaturasera de curand micii noastre familii ciudate de pe malul lacului Geneva. Pe Claudia, sora lui Georg, am angajat-o ca menajera si bucatareasa cu norma intreaga, ea ajungand responsabila de hranirea unui numar tot mai mare de guri. Dupa sosirea celui de-al treilea bebelus, a fost necesar ca Marina sa-si ia o norma intreaga in calitate de dadaca a fetelor. Iar Claudia n-a venit singura, ci insotita de un fiu adolescent, Christian. Tatal lui disparuse din peisaj la scurt timp dupa ce i se nascuse fiul, iar eu am declarat cu toata convingerea ca tanarul era mai mult decat binevenit la Atlantis. De la sosirea lui, Claudia a inceput sa vorbeasca nemteste prin casa, astfel incat baiatul sa nu-si uite radacinile - o decizie pe care o salut pe deplin. E bine pentru copiii mei sa auda cat mai multe limbi straine.
Dupa cateva zile in care am ingrijit fara tragere de inima peluza si am udat florile, l-am observat pe Christian uitandu-se cu jind la barca ancorata pe dig.
- Iti place apa? am intrebat.
El a dat din cap, confirmand.
- Da, domnule!
- Am mai vorbit despre asta, nu-i nevoie sa mi te adresezi cu "domnule". "Pa Salt" e suficient, zau asa! Ai condus vreodata o barca?
- Niciodata.
- Ei, bine, ai vrea s-o faci? am intrebat, ridicand din umeri, iar Christian a facut ochii mari. Lacul e foarte linistit in zona asta. Haide sa ne distram!"