Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial l-a gasit pe tanarul Sergiu Celibidache la Berlin. Isi incheiase studiile la Conservator, iar experienta lui de dirijor era minima, cand i s-a ivit ocazia sa preia conducerea Filarmonicii din Berlin, pesemne cea mai prestigioasa orchestra din lume, pentru ca dirijorul ei principal, Wilhelm Furtwangler, se refugiase in Elvetia si urma sa fie „denazificat”. Acesta a fost inceputul spectaculos al carierei lui Celibidache. Ce a urmat tine de jocul orgoliilor si susceptibilitatilor unor personalitati accentuate – si a dus la indepartarea lui Celibidache de Filarmonica din Berlin pentru multa vreme.

Cartea lui Klaus Lang e construita in jurul corespondentei Celibidache– Furtwangler si a altor documente, multe dintre ele inedite, iar dincolo de interesul starnit de complicatiile care au aparut in vietile unor mari muzicieni – si Karajan e un personaj important in aceasta poveste –, este o exceptionala marturie privind psihologia dirijorilor, a artistilor in genere