Volumul conține 12 povestiri (9 scurte și 3 mai ample), cu teme diferite specifice universului lui H.P. Lovecraft: psihoză în grup, descoperiri terifiante legate de arborele genealogic, bine-cunoscutul mit al lui Cthluhu, pericole din imensitatea spațiilor interstelare, alienare și alte orori pe care mintea umană nu le poate cuprinde. Poveștile sunt scrise la persoana I-a, de către cei care le-au trăit, astfel că cititorul se simte inclus într-o confesiune de groază. H.P. Lovecraft e un clasic și il recomand tuturor fanilor genului.

Incomparabil, cu orice alt autor al genului!

Un volum de povestiri macabre deosebit de interesante ! ! !

Excelenta

Nici un volum de povestiri nu i-a apărut în timpul vieții, iar încercările eșuate de a-și publica un volum propriu i-au distrus, se pare, încrederea în abilitățile sale literare, în ultimii ani ai carierei sale de scriitor. Celebritatea a dobândit-o în timp, după moartea sa, în parte datorită influenței pe care a exercitat-o asupra unor scriitori mai cunoscuți (Robert Bloch, J. Vernon Shea, Fritz Leiber în anii ‘30, Jorge Luis Borges și Stephen King mai târziu) care i-au preluat, într-o măsură mai mică sau mai mare, temele și chiar elemente ale panteonului. Pe de altă parte, numărul mare de imitatori de mâna a doua ai lui Lovecraft, care au preluat formele, fără să înțeleagă sau să urmarească filosofia de fond a operei sale, i-a dăunat pe termen lung reputației scriitorului, în special în mediile academice.

In timpul vieții, Lovecraft a fost un personaj singuratic și retras, aproape de ceea ce el numeste, în ficțiunile sale, „un artist decadent”. A publicat un număr extrem de mare de poezii, povestiri scurte și eseuri, în revistele pulp ale epocii și în jurnale de amatori, unele dintre acestea editate chiar de el însuși; a întreținut o corespondență extrem de bogată, care îi eclipsează, cantitativ, opera de ficțiune și care, pusă cap la cap, reprezintă una dintre cele mai remarcabile colecții de documente literare ale începutului de secol XX; s-a considerat mereu mai degrabă un poet decât un prozator, poemele și eseurile sale depășind, cantitativ, de trei ori povestirile scrute; a trăit precar, din averea tot mai redusă a familiei sale, și a murit la doar 46 de ani, sărac, bolnav de cancer și suferind de subnutriție.

În centrul panteonului pentru care, poate, Lovecraft este cel mai bine cunoscut printre fanii literaturii Science Fiction & Fantasy se situează „Vechii zei” sau „Marii strămoși”. Chemarea lui Cthulhu, povestirea care dă titlul volumului de la Editura Leda, este una dintre piesele fundamentale pentru universul lui Lovecraft; un grup de marinari descoperă, accidental, o cetate în mijlocul oceanului, din care eliberează un demon teribil, în vreme ce un val de paranoia lovește, în vise, firile mai sensibile din întreaga lume. La originea viselor se afla Cthulhu, o zeitate infernală care așteaptă, în cetatea scufundată R’lyeh, ziua când stelele îi vor fi favorabile pentru a domni din nou peste omenire.

În timpul vieții, Lovecraft a fost un personaj singuratic și retras, aproape de ceea ce el numeste, în ficțiunile sale, „un artist decadent”. A publicat un număr extrem de mare de poezii, povestiri scurte și eseuri, în revistele pulp ale epocii și în jurnale de amatori, unele dintre acestea editate chiar de el însuși; a întreținut o corespondență extrem de bogată, care îi eclipsează, cantitativ, opera de ficțiune și care, pusă cap la cap, reprezintă una dintre cele mai remarcabile colecții de documente literare ale începutului de secol XX; s-a considerat mereu mai degrabă un poet decât un prozator, poemele și eseurile sale depășind, cantitativ, de trei ori povestirile scrute; a trăit precar, din averea tot mai redusă a familiei sale, și a murit la doar 46 de ani, sărac, bolnav de cancer și suferind de subnutriție.

Aceasta recenzie este pentru editia Polirom, traducere in limba romana. Nu voi scrie o recenzie pentru povestile in sine (pe care le-am citit in original in engleza, lucrul ce il recomand celor ce stiu limba si pot sa indure tone de arhaisme si limbaj inflorat), ce sunt excelente, ci pentru traducerea si selectia povestilor.Sa incepem cu traducea. Sincer sa fiu, este solida, si cam cat de buna se poate. Cuvintele nu au acelasi impact ca originalul, poate pentru ca limbajul nu este atat de inflorat. Un lucru bun pentru a atrage cititorii necunoscatori ai lui Lovecraft (tinta principala a acestei traduceri, cred eu, cum voi explica mai jos), dar se distruge astfel o parte din placerea operelor sale. Sincer sa fiu, aceasta traducere m-a convins ca limba romana nu este atat de bogata ca cea engleza. Imi pare rau. Acest fapt nu este, insa, vina traducatoarei, ce a transpus cuvintele lui Lovecraft cat de bine se poate.Acum selectia. Fara colaborari, poezii sau povesti din ciclul viselor, ceea ce are sens pentru o audienta de cititori de rand. Sa luam una cate una povestile alese:--Incepem incredibil de prost: Fapte privitoare la defunctul Arthur Jermyn si familia sa. Personal, nu as fi inclus aceasta poveste niciunde, daramite prima! Este o poveste stupida. Dagon (care lipseste complet!) ar fi fost o alegere mult mai buna ca o introducere, sintetizand intreaga opera a lui Lovecraft in ceva scurt, spre deosebire de aceasta poveste nascuta din teroare simtita de acesta cand a aflat ca bunica sa fusese galeza. Nu inteleg deloc aceasta alegere.--Ne intoarcem repede unde trebuie cu Nyarlathotep, o scurta poveste poetica ce prezinta in doar 5 pagini unul dintre cei mai interesanti zei ai panteonului lovecraftian. Este perfecta ca o introducere, si ma bucur ca a fost pusa a doua.--Ilustratia din carte. O poveste simpla in care teroarea provine de la oameni. O alegere buna, dar vorbirea batranului este un pic ciudata. Mi s-a parut putin cam prea elocvent pentru ce reprezinta el, lucru pe care nu l-am simtit in original. Altfel, nu am nimic rau de spus.--Veneticul este un clasic, si perfect pentru o audienta neinitiata. Nu am ce comenta.--Dulaul. O poveste mai clasica, asa ca ii inteleg incluziunea, desi pe mine nu m-a interesat atat. O alegere inteleapta, insa.--Sarbatoarea. Titlul este tradus cam ciudat (original The Festival: Festivalul), dar se potriveste. O poveste festiva si bizara, dar cu un exterior familiar. O alegere excelenta.--El este o alegere pe care nu o prea inteleg, dar nu am un motiv clar pentru care sa nu fie introdusa. Presupun ca vrajitorul este un element familiar. Vorbeste arhaic, ca in original, insa sa-l citesc spunand boier cand se afla intr-un oras american m-a cam scos din poveste. Titlurile nobiliare locale se traduc greu, presupun.--Aer Rece. O alegere buna.--Chemarea lui Cthulhu. Obligatorie.--Culoarea din afara spatiului. Asemenea.--Cel care susotea in intuneric este o poveste pe care o apreciez mai mult dupa o a doua citire. Cred ca este un mod bun de a introduce elementele SF mai bizare ale lui Lovecraft.--Incheiem cu Cosmarul din Innsmouth, un alt titlu tradus ciudat (original The Shadow over Innsmouth: Umbra peste Innsmouth), si inferior originalului. O poveste buna, obligatorie, si clasica. Zadok si-a pastrat potenta in vorbire. Finalul deschis este perfect pentru a incheia aceasta antologie.In general, o alegere buna, cu exceptia primei. Daca as fi coordonat aceasta alegere, as fi scos cu viteza luminii prima poveste si as fi inlocuit-o cu Dagon. As adauga The Terrible Old Man (Batranul teribil) deoarece este scurta si are o morala clasica, si posibil, in loc de El sau Dulaul, The Music of Erich Zann (Muzica lui Erich Zann) sau Pickman's Model (Modelul lui Pickman), fiind povesti solide cu o tema artistica.In concluzie, o traducere buna cu o selectie decenta. Recomand celor care nu stiu (atat de bine) engleza si vor sa il savureze pe Lovecraft, sau fanilor ce vor sa il vada transpus in limba romana. Altfel, originalele sunt aproape mereu mai bune. Apreciez initiativa editurii Polirom si felicit traducatoarea excelenta.