INTELIGENŢE FĂRĂ ADĂPOST

Ce fac elitele intelectuale într-o ţară care nu le oferă mijloace de dezvoltare, de valorificare a potenţialului? Aşa cum ştim deja, pleacă în străinătate, acolo unde meritele sunt recompensate proporţional, acolo unde au şanse reale să se realizeze profesional. Cazul exodului de inteligenţă ne este cunoscut de ani de zile. Descurajaţi economic, sătui de birocraţie, de slabele dotări ale centrelor universitare, sătui de indiferenţa statului care mai degrabă le pune beţe în roate decât îi susţine, tinerii promiţători ai României iau calea studiului peste graniţe, uneori fără să se mai întoarcă în ţara în care s-au născut. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Egipt, aşa cum ne dezvăluie romanul lui Alaa al-Aswani. Doar că motivaţiile celor care părăsesc statul arab sunt poate chiar mai profunde şi mai intense. Egiptul de după generalul al-Naser a devenit un stat încăput pe mâna unor oligarhii naţionaliste şi violente care, prin regimul economic şi politic pe care l-au impus au adus o mare parte a populaţiei în prag de disperare. Înapoiat tehnologic, cu un grad crescut al analfabetismului, Egiptul se dovedeşte a fi şi o scenă propice de manifestare a fanatismului religios. Într-un asemenea mediu în care un egiptean copt nu poate studia medicina, datorită faptului că ar fi intolerabil ca un creştin să ajungă să dispună de viaţa unui musulman, nici nu e de mirare că plecarea la studiu în străinătate nu se mai dovedeşte doar o oportunitate ci de-a dreptul o necesitate, atunci când simţi că ai o anumită chemare profesională. Egiptul evidenţiază acelaşi paradox ca România: în ciuda unor condiţii vitrege de dezvoltare, se dovedeşte un sol fertil pentru inteligenţe remarcabile care preferă însă să apuce calea exilului pentru a-şi desăvârşi potenţialul.

Romanul lui Alaa al-Aswani relatează experienţa de imigrant a unor egipteni care studiază sau predau medicina în SUA, la Universitatea Illinois din Chicago. În cadrul analizei acestor experienţe se disting cel puţin două generaţii: cea a profesorilor şi cea a actualilor doctoranzi, fiecare evidenţiind un anumit specific. Din generaţia studenţilor fac parte Tariq, Şaymaa, Danana, Marwa şi Nagi. Tariq şi Şaymaa sunt doi tineri arabi cu rezultate profesionale excelente, însinguraţi şi înstrăinaţi care descoperă, nu fără dificultăţi şi nu fără sentimente de vionvăţie potenţialul erotic al relaţiei de cuplu. Educaţi în spiritul conservator al islamului care nu permite relaţii sexuale sau emoţionale în afara căsătoriei, Tariq şi Şaymaa îşi trăiesc povestea de dragoste cu tensiune şi ezitări. Danana este modelul oportunistului care şi-a câştigat locul la universitate prin fidelitate politică şi religioasă. Abil vânător de funcţii şi titluri, Danana a primit o bursă din partea autorităţilor egiptene doar pentru că s-a pus în slujba serviciilor secrete şi pentru că a reuşit să-şi linguşească abil şefii. Nici căsătoria sa cu Marwa n-a fost lipsită de interese materiale. În SUA însă, profesorii sunt intoleranţi la lipsa de competenţă iar Danana, ca impostor intelectual va intra repede în conflict cu ei şi va căuta să se salveze apelând la soluţii ingenioase şi dezgustătoare. Nagi este tipul revoluţionarului principial care preferă să aleagă calea mai lungă şi mai grea de reuşită decât să renunţe la crezurile sale. Nagi face un masterat în medicină, departe de casă, pentru a putea deveni poet pe plaiurile natale. Respins de universitatea din Cairo pe criterii politice, Nagi caută să finalizeze studiile în străinătate pentru a se putea întoarce în Egipt unde să lucreze pe un post suficient de bine plătit care să-i permită să aprofundeze pe propria-i cheltuială domeniul literelor. Din generaţia profesorilor fac parte Salah şi Raafat. Salah, profesor de chirurgie de succes, ajuns la 60 de ani este bântuit de deciziile de tinereţe, de renunţarea la tărâmul natal şi la femeia pe care a iubit-o pentru a se realiza în carieră. La finalul vieţii el încearcă să-şi repare din greşelile făcute cu ani în urmă, tot mai convins fiind că excelenţa profesională nu poate înlocui datoria de ţară. Raafat, un alt profesor de origine egipteană şi-a asumat americanizarea până la capăt, căutând să abandoneze toate pârghiile culturale care îl legau de o civilizaţie înapoiată şi violentă dar va avea surpriza neplăcută să constate că exact noua cultură pe care o îmbrăţişează are de asemenea o latură întunecată.

Romanul este de fapt o sumă de ramificaţii narative care se succed alternativ şi se întrerup unele pe altele când se ating momente culminante. Această glisare de la o poveste la alta permite o acumulare piramidală a tensiunii şi oferă motivaţii puternice de lectură cititorului. Deşi apelează la o tehnică prezentă mai degrabă în thrillere şi în romane de suspans, Chicago este totuşi un portret al problemelor politice şi interculturale contemporane. Nu întâmplător acţiunea romanului are loc în urbea americană care dă titlul romanului şi care este recunoscută pentru proeminenţa conflictelor rasiale. Alaa al-Aswani întreprinde prin urmărirea nefericirii şi a dezrădăcinării pe care o resimt egiptenii dar şi persoanele de culoare din SUA o dublă critică. Pe de o parte se întrevede critica adresată societăţii americane, intolerantă, rasistă, cultivând prejudecăţi fatale de tipul: arabii sunt terorişti, negri sunt sclavi obraznici. Pe de altă parte este vizibilă examinarea critică a Egiptului contemporan, în care absenţa democraţiei şi persistenţa violenţelor şi a sărăciei conduce la decizii de exil dureros şi permite ascensiunea unor personaje de tipul lui Danana. În final, destinele şi zbuciumul tragic al personajelor din romanul scriitorului arab confirmă eşecul ambelor societăţi, atât cea egipteană cât şi cea americană, prin incapacitatea lor de a asigura confortul şi integrarea propriilor rezidenţi.

Chicago – Alaa al Aswani – Editura Polirom, 2010

Sever Gulea pentru blog.libris.ro