Fragment din "Ciocnirea civilizatiilor" de Samuel P. Huntington:

"Presedintele Clinton sublinia, in septembrie 1993, ca neproliferarea era o prioritate, iar in toamna lui 1994 declara „stare de urgenta nationala" pentru a raspunde „amenintarii neobisnuite si extraordinare pe care o reprezinta pentru securitatea nationala, pentru politica externa si pentru economia Statelor Unite proliferarea armelor nucleare, biologice si chimice si a mijloacelor de a le lansa". In 1991, CIA crea un Centru pentru Neproliferare cu 100 de angajati si, in decembrie 1993, secretarul Apararii, Les Aspin, anunta o noua Initiativa de Aparare privind proliferarea a Departamentului Apararii si crearea unui nou post de subsecretar pentru securitate nucleara si contraproliferare.
In timpul Razboiului Rece, Statele Unite si Uniunea Sovietica s-au angajat intr-o cursa a inarmaril clasica, construind arme nucleare din ce in ce mai sofisticate, din punct de vedere tehnologic, si vehicule de lansare. Era o competitie in care fiecare superputere incerca sa acumuleze arme cat mai multe si mai performante. In lumea de dupa Razboiul Rece, competitia principala in materie de armament este de alt tip. Adversarii Occidentului incearca sa achizitioneze arme de distrugere in masa, iar Occidentul face tot posibilul sa-i impiedice. Nu mai este o competitie in care la acumularea de arme se raspundea cu acumulare, ci una in care la acumulare se raspunde cu limitare. Lasand retorica la o parte, marimea si capacitatea arsenalului nuclear al Occidentului nu fac parte din competitie. Rezultatul unei curse a inarmarii de tip acumulare-acumulare depinde de resursele, eforturile si competentele tehnologice ale celor doua parti. Nu este predeterminat. Rezultatul unei curse a inarmarii de tip acumulare-limitare este mai previzibil. Eforturile de limitare a inarmarii facute de Occident pot incetini achizitionarea de arme de catre alte tari, dar nu o pot opri. Dezvoltarea economica si sociala a tarilor nonoccidentale, profitabilitatea comertului cu arme, tehnologie si expertiza si motivatile politice ale statelor-nucleu si ale puterilor regionale rentru protejarea hegemoniei lor locale submineaza eforturile de limitare ale Occidentului.
Occidentul militeaza pentru neproliferare sustinand ca aceasta reflecta interesul tuturor natiunilor pentru ordine si stabilitate mondiala. Totusi, alte natiuni considera ca ea serveste interesele hegemoniei occidentale."