„Liliana si-a crescut copiii singura, mama si tata la un loc; a varuit, a crapat lemne, a tencuit, a gatit mii de oale de mancare, a facut teme, a visat cu Vivaldi, a incercat sa traiasca normal. Greu. Asa ca a ascultat de o prietena, a urcat in primul microbuz catre Roma si a ramas acolo. N-a durat mult si a ajuns la marginea prapastiei. Atunci a inceput sa scrie si a descoperit ca astfel se curata, se elibereaza, are puterea de a da mai departe povestile ei sau ale altora. Cand a plecat era femeie de 30 si ceva de ani, care, in mica ei valiza, printre cateva haine de schimb, a luat si doua-trei carti de capatai sa-i tina de urat si de dor. Nici prin gand nu-i trecea ca va ajunge sa se scrie pe sine, in propria ei carte.“ (Irina PACURARIU)

„Toata viata Lilianei e o durere si inima ei, o mare cireasa amara. Dar femeii acesteia simple, calde, duioase i-a dat Dumnezeu pute¬rea si darul de-a povesti cu parfumul si gustul dulcetii de cirese amare. Cea mai buna dulceata din lume. Pentru cine sunt ciresele Lilianei?... Pentru oricine se plange de greul vietii.“ (Mihaela CARLAN)

„Un moment de slabiciune si devii prada. Victima. Depresia si parerea ca esti intr-un labirint fara iesire. Te zbati de toti peretii si cauti si strigi... I-ai rugat vreodata si pe vii, si pe morti sa te ajute?
Ai primit raspuns?“
„Ii captam pe toti cu privirea. Sa-i pastrez pentru mai tarziu.
In acel moment am murit pe dinauntru. Viata emigrantului e o moarte lenta pe dinauntru. Trupul tau poate fi oriunde, in Italia, in ceturile Angliei, pe campiile Spaniei, mainile culeg sau sterg, spatele se incovoaie, dar, odata ce ti-ai lasat sufletul acasa, inauntru e moartea.
Ai simtit vreodata cum se naruie lumea?“