Ciuma - Albert Camus

Am vrut sa o citesc din cauza situatiei actuale. Chiar am ramas placut surprinsa ca m-a impresionat si ma facut sa imi placa si tipul acesta de carti! Editura POLIROM are carti foarte bune!

"Ciuma, care am vrut să se citească pe mai multe planuri, are totuși drept conținut evident lupta rezistenței europene contra nazismului. Dovada este că acest inamic care nu este numit, a fost recunoscut de toată lumea și în toate țările Europei." (Camus)

Am citit-o în aceasta perioada, de când și noi, cititorii, trăim o pandemie pe pielea noastră. O carte cutremurătoare. Aflându-se personal în contextul unei perioade de criza, este magnific sa o citești.

Dumnezeu e mare, veniti spre el, toti se reped, dimpotriva, catre un lucru pe care nu-l cunosc bine sau care li se pare mai grabnic decat Dumnezeu. La inceput, cand credeau ca e o boala ca toate celelalte, religia isi avea rolul ei. Dar cand au vazut ca e serios, si-au amintit ca exista placerea.Raul care este in lume vine aproape intotdeauna din ignoranta, si bunele intentii, daca nu sunt luminate de constiinta, pot sa faca tot atatea stricaciuni ca si rautatea. Oamenii sunt mai curand buni decat rai si, in realitate, nu asta e problema. Ei sunt insa mai mult sau mai putin nestiutori si asta e ceea ce se cheama virtute sau viciu, viciul cel mai fara de speranta fiind cel al ignorantei care crede ca stie tot si isi permite atunci sa omoare. Sufletul ucigasului este orb si nu exista bunatate adevarata, nici iubire frumoasa fara toata clarviziunea posibila.Acuma stiu ca omul este capabil de fapte mari. Dar daca nu este capabil de un sentiment mare, atunci nu ma intereseaza.La capatul acestui lung drum de despartire, ei nu-si mai reprezentau aceasta intimitate care fusese a lor, nici cum putuse trai langa ei o fiinta pe care in orice clipa o puteau atinge cu mana.Trebuie s-o spunem, ciuma le rapise tuturor puterea iubirii si chiar a prieteniei. Caci iubirea cere putin viitor, iar pentru noi nu mai existau decat clipe.Unele sotii il apucau de mana si urlau: Domnule doctor, salvati-i viata! Dar el nu venise acolo ca sa salveze vieti, el venise ca sa ordone izolarea. La ce folosea ura pe care o citea atunci pe chipuri? N-aveti inima! ii spusese cineva intr-o zi. Ba da, avea o inima. Ii folosea ca sa suporte cele douazeci de ore pe zi in care vedea murind oameni care erau facuti sa traiasca. Ii folosea ca s-o ia de la capat in fiecare zi. De-aici inainte, el avea exact atata inima cata ii trebuia pentru asta. Cum sa-i fi ajuns aceasta inima ca sa salveze vieti?De aceea si aceasta epidemie nu ma invata nimic in afara de faptul ca trebuie sa lupt alaturi de voi. Eu stiu in mod sigur (da, Rieux, stiu totul despre viata, vezi bine) ca fiecare poarta in el ciuma, fiindca nimeni, da, nimeni pe lume nu este neatins. Si daca trebuie sa te supraveghezi fara incetare ca sa nu fii adus intr-o clipa de neatentie in situatia de a sufla in chipul altuia si de a-i transmite boala. Ceea ce e firesc, e microbul. Restul, sanatatea, integritatea, puritatea, daca vrei, este un rezultat al vointei, dar al unei vointe care nu trebuie sa se opreasca niciodata. Om cinstit, cel care nu infecteaza aproape pe nimeni, este acela a carui neatentie este cea mai mica posibil, si trebuie vointa si incordare pentru a nu fi neatent! Da, Rieux, este foarte obositor sa fii ciumat. Dar este inca si mai obositor sa nu vrei sa fii. Din pricipa asta arata toata lumea obosita, fiindca toata lumea, astazi, e putin ciumata. Dar de aceea unii, care incearca sa nu fie, simt o oboseala extrema de care nimic nu-i va mantui in afara de moarte.Ar fi dorit sa redevina acelasi care la inceputul epidemiei voise sa iasa alergand intr-un suflet din oras si sa se avante in intampinarea celei pe care o iubea. Dar stia ca asta nu mai era posibil. Se schimbase, ciuma lasase in el un fel de absenta pe care incerca din toate puterile s-o nege si care totusi continua sa existe in el ca o sursa de neliniste. Intr-un sens, avea sentimentul ca ciuma incetase prea brutal, nu-si regasea prezenta de spirit. Fericire sosea in goana, evenimentul alerga mai repede decat asteptarea. Rambert intelegea ca totul ii va fi redat dintr-o data si ca bucuria avea sa fie o arsura imposibil de savurat.Mame, soti, indragostiti care pierdusera orice bucurie odata cu fiinta acum ratacita intr-o groapa anonima sau topita intr-o gramada de cenusa, pentru toti acestia ciuma isi continua existenta.Ei negau linistiti, impotriva oricarei evidente, ca am fi cunoscut vreodata aceasta lume smintita in care uciderea unui om era la fel de cotidiana ca si uciderea mustelor, aceasta intemnitare care aducea cu ea o groaznica libertate fata de tot ce nu tinea de prezent, acest miros de moarte care-i ametea pe toti pe care nu-i ucidea, ei egau, in sfarsit, ca am fi fost acest popor inmarmurit din care, in fiecare zi, o parte din noi, ingramaditi in gura unui cuptor, ne evaporam in fumuri grase, in timp ce ceilalti, coplesiti de lanturile neputintei si ale fricii, ne asteptam randul.Ascultand, intr-adevar, strigatele de bucurie nestapanita care urcau dinspre oras, Rieux isi amintea ca bucuria este mereu amenintata. Caci el stia un lucru pe care aceasta multime cuprinsa de bucurie il ignora si care poate fi citit in carti, ca bacilul ciumei nu moare si nici nu dispare vreodata, ca el poate sa stea timp de zeci de ani adormit in mobile si in rufarie, ca asteapta cu rabdare in odai, in pivnite, in lazi, in batiste si in hartoage si ca poate o sa vina o zi cand, spre nenorocirea si invatatura oamenilor, ciuma isi va trezi sobolanii si-i va trimite sa moara intr-o cetate fericita.

O care pe care v-o recomand cu mare drag, mai ales avand in vedere situatia in care se afla intreaga lume, nu doar Romania. Merita citita de mai multe ori, sunt convins ca o sa va placa