Clement Alexandrinul. Extrase din Theodoret. Valentin si velentinienii: fragmente comentate

0
(0 reviews)

Rasfoieste

PSB Vol. 19 – Clement Alexandrinul – Extrase din Theodoret. Valentin și velentinienii: fragmente comentate

Traducere din limba greaca veche, introduceri si note de Petru Molodet
 
Unul dintre cei mai eruditi si mai subtili teologi crestini din perioada preniceeana, Clement Alexandrinul este cunoscut cu precadere pentru operele sale Protrepticul, Pedagogul si Stromatele. Aceste trei opere ar putea reprezenta in acelasi timp trei stadii ale urcusului spre desavarsire: in primul, Cuvantul este catehetic; in cel de-al doilea, El este moral; pe cand in cel de-al treilea, El este Invatator si introduce sufletul astfel chemat si curatit in tainele gnozei. Din acest punct de vedere, o dezbatere inca subzista cu privire la statutul Stromatelor. Le-a conceput Clement ca apartinand stadiului etic, sau celui gnostic? Sunt ele ultimul cuvant al Marelui Alexandrin, sau penultimul? In primul caz, fragmentele ramase in manuscrise dupa Stromata a VII -a (asa-numita Stromata a opta, Extrase din Theodot, Selectii profetice, Hipotipozele si alte cateva fragmente din opere pierdute) nu sunt importante decat pentru confirmarea unor aspecte din operele deja mentionate; in cel de-al doilea caz, primele sapte Stromate ar apartine tot stadiului moral, dar superior, al urcusului spiritual, pe cand fragmentele ar fi ramasite ale unor opere reflectand ultimul stadiu, cel gnostic.
In acest din urma caz, fragmentele mentionate dobandesc o importanta aparte. ,,Ultimul Clement" a devenit astfel tot mai prezent in studiile din ultimii ani, iar ramasitele mentionate fac obiectul unor analize tot mai atent documentate. Insa, daca Stromata a opta si Selectiile profetice au constituit obiectul unor studii de specialitate si al unor editii critice, Extrasele din Theodot au beneficiat de atentie doar in masura in care expun doctrina gnosticilor valentinieni, fara a mai face insa recent obiectul unor analize cuprinzatoare. De aceea, in prima parte a acestui volum, ne propunem sa suplinim aceasta lacuna si oferim o traducere noua a Extraselor din Theodot, insotita de numeroase note critice, care sa decripteze mesajul acestora si sa le contureze importanta.
Extrasele (cu titlul complet: Extrase din lucrarile lui Theodot si din invatatura numita ,,orientala" in timpul lui Valentin) se prezinta sub forma unor note de lectura facute de Clement, in care sunt expuse aspecte ale doctrinei valentiniene, dar sunt inserate si consideratii, de cele mai multe ori critice, ale autorului Alexandrin la adresa valentinienilor. Aceasta opera fragmentara este importanta din cel putin doua motive: tocmai aspectul ei fragmentar, de culegere de note neslefuite facute la o prima lectura, o face extrem de pretioasa pentru reconstructia aspectelor gnozei valentiniene, unul dintre cei mai redutabili adversari ai ortodoxiei crestine, care se afla in curs de precizare in secolele II-III d.Hr.; in acelasi timp, observatiile personale ale lui Clement arunca de multe ori o lumina neasteptata asupra creuzetului doctrinar in care au dobandit forma conceptiile teologice ale scriitorului alexandrin. Astfel, Extrasele constituie o marturie esentiala atat pentru istoria gnozei, cat si pentru istoria doctrinei si sunt in acelasi timp un indiciu pretios pentru dezlegarea sensului anumitor pasaje din opera slefuita a lui Clement.
Extrasele ne ofera totodata un acces aproape singular in atelierul de lucru al unui teolog din perioada crestinismului preniceean, dandu-ne posibilitatea de a observa, de exemplu, printre primele incercari conceptuale de a distinge intre natura si ipostas in sanul Dumnezeirii si de a fundamenta crearea lumii pe existenta lui Dumnezeu ca Treime de Ipostasuri. Limbajul lui Clement este de multe ori in Extrase aproximativ si tatonant, motiv pentru care alegerile conceptuale pe care autorul alexandrin le face pentru a ilustra taina existentei lui Dumnezeu sau a intruparii Mantuitorului pot parea uneori ciudate si prolixe pentru o constiinta teologica ce a integrat precizarile doctrinare ale sinoadelor ecumenice care vor urma. Cu toate acestea, ele reprezinta cautarile de clarificare ale inceputurilor teologiei crestine, fara de care dezvoltarile ulterioare nu ar fi avut in niciun caz aceeasi limpezime. In acelasi timp, in Extrase il vedem pe Clement depunand un mare efort pentru a  intelege pozitia adversarilor doctrinari. Autenticitatea demersului marelui alexandrin consta tocmai in faptul ca acesta a integrat in discursul sau teologic ceea ce a considerat fecund in demersul conceptual al valentinienilor, acordandu-i totodata un sens ortodox, dupa indemnul Apostolului Pavel de a le incerca pe toate, dar de a pastra ce este bine (1 Tesaloniceni 5, 21). Astfel, asa cum a facut cu filosofia greaca si, in general, cu intreaga cunoastere pe care epoca i-a pus-o la dispozitie, anume de a culege ceea ce poate fi folositor pentru urcusul spiritual al crestinilor, tot astfel autorul alexandrin a intrat intr-o dezbatere pozitiva cu gnoza valentiniana, din care a respins ceea ce era in conflict fatis cu doctrina crestina, dar din care a preluat concepte pe care le-a considerat fertile in vederea conturarii viziunii crestine. Pentru a completa demersul expozitiv si critic intreprins de Clement in Extrase, in cea de-a doua parte a volumului, am oferit o traducere a tuturor fragmentelor lui Valentin, fondatorul gnozei valentiniene, si despre valentinieni care pot fi gasite in Stromate.
Fragmentele sunt insotite de remarcile critice ale lui Clement din contextul in care acesta le citeaza, pentru a dispune astfel de un tablou complet al modului in care teologul alexandrin s-a raportat la gnoza valentiniana. Traducerea fragmentelor si a observatiilor critice ale lui Clement este insotita de comentarii ample, care sa le explice importanta si sensul. Cititorul roman interesat atat de istoria gnozei, cat si de istoria doctrinei dispune astfel de un diptic inedit, format din Extrasele din Theodot si din fragmentele comentate mai ales ale lui Valentin, diptic al carui sens ne-am straduit sa-l decriptam prin bogatele trimiteri facute atat la literatura crestina de dinaintea lui Clement si din timpul lui, cat si la literatura gnostica de care dispunem acum, mai ales dupa descoperirea bibliotecii gnostice de la Nag Hammadi, in Egipt.
Acest volum se doreste a fi atat o completare la un proiect mai amplu, acela al traducerii inedite in limba romana a operei Sfantului Irineu de Lyon, Impotriva ereziilor, din care au aparut deja trei volume, cat si o baza pusa pentru un viitor volum, mai dezvoltat, care sa cuprinda ceea ce am numit mai sus ,,ultimul Clement", anume: asa-numita Stromata a opta, Extrasele din Theodot, Selectiile profetice si fragmentele din Hipotipoze si din alte scrieri pierdute ale autorului crestin.
Citeste mai mult

50.40Lei

Sau 5040 de puncte

!

Fiecare comanda noua reprezinta o investitie pentru viitoarele tale comenzi. Orice comanda plasata de pe un cont de utilizator primeste in schimb un numar de puncte de fidelitate, In conformitate cu regulile de conversiune stabilite. Punctele acumulate sunt incarcate automat in contul tau si pot fi folosite ulterior, pentru plata urmatoarelor comenzi.

In stoc

Descrierea produsului

Detaliile produsului

De pe acelasi raft

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one