Colivia de Aur sau Adevarata Poveste a Printesei Sangeroase, scrisa de Anna Castagnoli si ilustrata de Carll Cneut, este mai mult decat o poveste despre o printesa razgaiata. Aparent, lumea pe care o propun cei doi artisti se reveleaza distorsionata. Si totusi, ne putem raporta la universul operei ca la o trecere - trecerea de la o stare initiala de haos la o stare finala de liniste. Prezentat gradual, conflictul launtric al fetei de imparat isi va gasi leac in finalul povestii. Din acest punct de vedere, sensul si derularea evenimentelor amintesc de basm. Esenta continutului transcende literalitatea, iar mesajul cartii ilustreaza valori umane fundamentale: RABDAREA, MULTUMIREA, SACRIFICIUL DE SINE si, pana la urma, DRAGOSTEA. Ilustratiile sunt o desfasurare de imagini cu pasari reprezentate in culori si nuante puternice, vii; in contraste ca verde-negru, galben-negru, gri-negru sau rosu-negru. In plan textual observam o juxtapunere de stiluri care marcheaza doua tonuri diferite inlectura. Avem, pe de o parte, o grafie neutra care marcheaza vocea narativa obiectiva. Iar, pe de alta parte, se remarca o grafie care imita scrisul de mana si care consemneaza cuvintele Valentinei sau care face trimitere directa la aceasta.

 

Pe Valentina, fiica imparatului, nu o multumea nimic. Nici cele 399 de perechi de pantofi, nici cele 812 palarii; nici macar cele 50 de curele din piele de sarpe. Insa, in firea-i insuportabila, fata iubea pasarile. Valentina iubea pasarile mai presus de orice. De aceea in gradina palatului se gaseau 101 colivii. Colivii mari si impunatoare. In ele vietuiau pasari atat de minunate incat soli din intreaga lume veneau sa admire gradina iesita din comun. Dar pasarile erau aduse aici cu mari sacrificii, caci multi slujitori isi pierdusera viata incercand sa indeplineasca mofturile fetei. Trimisi in lung si-n lat sa caute pasarea cu aripi de sticla sau pasarea care scuipa apa, slujitorii erau mistuiti de arsita sau de oceane involburate. Iar cei intorsi acasa cu mana goala erau... decapitati. Adesea Valentina inventa pasarile rare. Si, desi nu primea pasarile cerute, ea le inchidea pe toate in coliviile sale, sacrificand ,,slujitorii inutili".Si era in continuare indispusa. Ii lipsea cea mai frumoasa pasare din lume, singura care o putea multumi cu adevarat. Pe aceea avea sa o inchida in cea din urma dintre colivii - in colivia de aur. Aceasta pasare avea sa i se arate in vis si era o pasare... vorbitoare. Printesa si-a adunat repede slujitorii spunandu-le noua dorinta. Gasirea pasarii insemna fericirea Valentinei, linistea pentru palat,renuntarea la alte sacrificii. Dar unde salasluia aceasta pasare vorbitoare!? Disperati, slujitorii au adus, din Orient sau Occident,papagali domesticiti care vorbeau. Oricate pasari i s-ar fi perindat prin fata ochilor, Valentina nu era deloc multumita si capetele continuau sa cada. Intr-o zi, de nicaieri, a aparut la portile palatului un tanar care-i promite Valentinei implinirea dorintei. Dupa luni intregi de cautari istovitoare,baiatul s-a reintors la palat cu un ou -un ou al pasarii vorbitoare - si dandu-l Valentinei a fost lasat sa plece ramanand in viata. Printesa a luat pretiosul ou si l-a pus intr-un cuib impletit din propriul sau par. Si a asteptat, a asteptat, a asteptat...