Mai avem chef si timp de fite literare arhaice, de estetisme inutile, de autorlic? Sociu, nu. Sociu e din generatia-criza (criza postcomunista, criza capitalista) mai mult decit orice altceva: adica supravietuire, realism frust, intuitii corecte in mersul apocaliptic-mediatic al lucrurilor si incercare de transmitere fara „floricele“ a urgentelor. Un tip din est cu chef de ceva singe. Intr-o astfel de epoca, mizele artistice se schimba, cine nu are nas pentru asta e pierdut. Sociu ia la gramada realitatile imediate politice, sociale si le sintetizeaza cu tupeu, grabit, fara scrupule intr-un text intens care ar putea trece rapid in film sau chiar intr-un clip pe YouTube. Sociu face ca un analist bancar (neplatit) simulari de prabusire sociala, cauta sa vada incotro merg nationalismele, extremismele crestinoide, ezitarile middle-class-ului de azi, le pune intr-un viitor apropiat si obtine un efect Houellebecq intr-un Bucuresti extrem de autentic. Cum se face trecerea de la extremismul de terasa, de la imbenzinarea retorica, la fapte, la omor, la organizare, aici joaca tare Sociu si cistiga cu o poveste credibila, cu o constructie solida. Stie ca ce produce ca scriitor mai poate avea putere doar daca recistiga ceva capital din angoasa politica de azi, loc pierdut complet de literatura contemporana. Acesta nu e un text de rezervatie culturala. Sociu vrea putere literara. Nu pot decit sa fiu alaturi de el. (Costi Rogozanu)