Fragment:

" Aici fu intrerupt de o detunatura puternica si de o ghiulea de tun, care trecu stergand varfurile copacilor si ateriza in nisip, la nici o suta de iarzi de locul unde stateam noi doi de vorba. În clipa urmatoare, amandoi ne-am luat picioarele la spinare, in directii diferite.
    Apoi, mai bine de o ora, una dupa alta bubuiturile au zguduit insula si ghiulelele au continuat sa se prabuseasca prin padure. Treceam dintr-o ascunzatoare intr-alta, urmarit tot timpul — sau, cel putin, asa mi se parea mie — de aceste ingrozitoare proiectile. Dar, catre sfarsitul bombardamentului, desi inca nu indrazneam sa ma aventurez catre fortificatie, unde ghiulelele cadeau cel mai adesea, am inceput sa mai prind curaj. Dupa ce am facut un lung ocol pe la est, m-am tarat in directia ingraditurii, pe sub copacii de pe tarm.
    Soarele tocmai apusese si o briza dinspre mare facea sa fosneasca si sa freamate padurea, incretind oglinda cenusie a golfului. Refluxul trasese apele departe si largi portiuni de nisip iesisera la iveala; iar aerul, dupa dogoarea de peste zi, acum ma infiora, simtindul racoarea prin haina.
    Hispaniola inca mai statea in locul unde aruncaseram ancora; dar, fara niciun dubiu, acum Jolly Roger - steagul negru al piratilor - falfaia in varful picului 1. Chiar in momentul in care priveam intr-acolo, izbucnira o noua flacara rosie si o noua bubuitura, care-si trimise ecoul cu vuiet, si o alta ghiulea suiera prin vazduh. Avea sa fie ultima din canonada acelei zile.
    Am mai stat o vreme la panda, observand agitatia care a urmat dupa atac. Unii sfaramau cu securea ceva care se afla pe plaja, in apropiere de fortareata - era biata noastra iola, cum aveam sa descopar mai tarziu. Mai departe, langa gura de varsare a raului, stralucea printre copaci un mare foc, iar intre acel loc si corabie, unul dintre giguri se tot ducea si se intorcea, iar oamenii din el, pe care-i vazusem atat de posomorati, vasleau acum chiuind ca niste copii. Era, insa, in vocea lor un ton care mi-a sugerat sa ma gandesc la rom.
    Intr-un tarziu, mi-am zis ca ma pot intoarce la fortificatie. Ma aflam destul de departe, la baza scundului limb nisipos al tarmului care marginea golful catre est si care se unea, pe jumatate pe sub apa, cu Insula Scheletului. De cum m-am ridicat in picioare, am vazut, la o oarecare distanta in josul limbului si ridicandu-se dintre tufisuri, o stanca solitara, destul de inalta si ciudat de alba la culoare. M-am gandit ca aceasta trebuia sa fi fost stanca despre care imi pomenise Ben Gunn, iar intr-o zi sau alta, cand va fi nevoie de o barca, voi sti unde sa caut una.
    Apoi, am inconjurat padurea, pana cand am ajuns din nou in spatele sau, mai precis, la partea de ingraditura care dadea spre golf si, curand, eram primit cu caldura de catre grupul nostru. "