Se spune despre mulți miliardari că ar fi excentrici sau mai bine zis că și-ar permite anumite excentricități multe dintre ele ieșind adesea în evidență pentru publicul larg. În fapt, trăim într-o societate a spectacolului iar presa vânează oricum cu asiduitate, pentru noi, zi și noapte, știri despre ultimele capricii satisfăcute, despre achizițiile bogaților lumii. Unii bogați nu ezită să-și cumpere kilometri întregi de plaje, palate din cele mai luxoase. Alții preferă să-și întemeieze adevărate grădini zoologice cu animale rare pe proprietăți, să se plimbe prin spațiu sau să își facă un concediu în Antarctica. Alții dimpotrivă, nu caută să-și exploateze imaginația și avutul propriu în beneficiul propriului divertisment (perfect legitim, de altfel), ci mai degrabă caută să-și pună o parte din avere în slujba societății, prin donații generoase făcute universităților, spitalelor și asociațiilor de binefacere. Mai există și o categorie de oameni care reușesc să îmbine inedit satisfacția personală cu filantropia, adică să-și satisfacă cele mai fantastice nevoi, poate chiar vise și pasiuni de o viață și în, același timp să ofere o moștenire de neprețuit întregii lumi. Din această ultimă categorie de miliardari face parte Heinrich Schliemann, cunoscutul arheolog autodidact și protagonist al romanului biografic semnat Irving Stone. Chiar dacă a trăit în secolul XIX, ca orice miliardar, Schliemann a avut și el excentricitatea lui, cu adevărat inedită însă: să dezgroape o cetate de a cărei existență specialiștii nici măcar nu erau convinși.

Romanul lui Irving Stone relatează eforturile acestei personalități transformate în personaj literar de a aduce la lumina comorile legendare ale troienilor și aheilor, trecând prin toate provocările pe care o asemenea ambiție le poate stârni: de la cele politice, profesionale, temporale și personale. Respectând biografia autenticului Schliemann, reconstrucția biografică a lui Stone pornește aparent chiar de la punctul culminant al evoluției protagonistului: când acesta avea 47 de ani și strânsese suficientă avere, în Rusia și în America pentru a putea să-și îndeplinească visul – care vis? Îndrăgostit iremediabil de Homer și de Iliada, convins fiind că Troia se află îngropată undeva adânc sub pământ, tot ce își dorește Schliemann este să îi demonstreze existența și să o scoată la lumină. Pe cât de îngust pare a fi segmentul biografic ales de Stone, (ar fi fost poate la fel de interesant să urmărim ascensiunea lui Schliemann, să dezvăluim originile obsesiei sale), pe atât de fertil se va dovedi sub stiloul prozatorului american.

Așadar, romanul lui Stone debutează cu o căsnicie improbabilă (cea dintre Schliemann și mult mai tânăra lui nevastă grecoaic㠖 a cărei selecție nu a fost lipsită de dificultăți, după cum veți vedea) și cu o obsesie cât se poate de cutezătoare, însă pe cât de incitant pare acest debut, desfășurarea narativă care urmează, în cele peste 500 de pagini nu vă va ridica în fotolii de emoție. Și asta pentru că lucrarea lui Stone nu este o succesiune de aventuri din care să țâșnească adrenalina, ci este mai degrabă o explorare lentă și laborioasă a stăruinței. În fapt autorul nu face altecva decât să-l urmărească pe Schliemann săpând, căutând autorizații pentru săpături, negociind cu autoritățile și cu specialiștii, administrându-și averea și vociferându-și cu farmec convingerile. Mai mult de două treimi din roman se dovedesc a fi o vizită nesfârșită la siturile arheologice de la Isarlâk (locul de pe teritoriul Turciei unde Schliemann caută ruinele Troiei) și de la Micene (locul în care arheologul caută mormântul lui Agammemnon). Cititorii vor învața, alături de un alt personaj (chiar soția lui Schliemann, Sofia) să cunoască și să împărtășească pasiunea și răbdarea protagonistului. Căci nu este usor să stai în preajma ciudatului Heinrich Schliemann: un personaj onest, capabil să găsescă cetăți ticluite de imaginația unui poet și să-și sacrifice averea în acest sens, dar atât de zgârcit, de capricios și de orgolios.

La fel ca mariajul dintre protagoniști, nici mariajul dintre cititor și lectură nu va fi ușor dar îi va răsplăti desigur pe cei răbdători. Căci romanul lui Stone este incredibil de bine documentat,e presărat constant cu pasaje din Homer, reconstruieste culoarea locală a peninsulei Balcanice din secolul XIX, antrenând în acțiune și alte personalități ale epocii (de pildă, cunoscutul anatomist Rudolf Virchow) și mai ales, deschide orizonturile spre bogata istorie a Greciei Antice. Veți lua parte la o aventură bine temperată și bine dozată, din care nu vor lipsi momentele esențiale de suspans (descoperirea comorii lui Priam, a turnurilor Troiei, conflictul dintre Schliemann și Imperiul Otoman etc) dar nici lentoarea specifică eforturilor de dezgropare a trecutului. Cât despre Schliemann – să fiți convinși că acesta vă va surprinde chiar și la final (în momentul în care vă veți confrunta cu valabilitatea ipotezelor sale), atunci când își va dezvălui principiile care i-au ghidat misiunea. Citiți un roman istoric plin de sensibilitate despre cel care a „salvat arheologia de la starea ei de domeniu ignorat și neinteresant, care se ocupa de pietre lipsite de viață și a transformat-o într-o știință vie, captivantă”.

Un roman care in care generozitatea si pasiunea triumfa, anuntand perfect spiritul primaveratic care se apropie !

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro