In situatii de criza economica, sociala, culturala sau ideologica, se reactiveaza spontan un mod de gandire simbolica, care face recurs la un fond imagistic fundamental. Acest lucru isi are explicatia in faptul ca simbolicul poate transcende timpul si istoria si, in plus, are si o valoare anticipativa, poate lansa constiinta colectiva spre cautarea unei noi identitati1. Aceasta regresie spre simbolic si mitic poate fi inteleasa si ca o reactie de autoaparare, recrudescenta imaginilor arhetipale in cadrul reprezentarilor colective putand avea si semnificatia pregatirii unor importante schimbari de natura sociala. Lumea primordiala pe care o regasim in imaginarul simbolic este una mult mai bogata decat simbolismul ideologic al oricarui moment istoric concret. Prin publicitate si prin spectacolul ei se proiecteaza poate mersul inainte spre noi forme de civilizatie. Mesianismul publicitar este un spectacol care ascunde foarte bine, prin imaginile paradisiace, armaturi ideologice care nu mai au singure forta de a duce inainte societatea. (VASILE SEBASTIAN DANCU)