Fragment din cartea "Confesiuni. Editie bilingva Ed.2" de Sfantul Augustin:

"Prima mea tinerete, cu toate pacatele si infamiile ei, era deja sfarsita; ma indreptam spre maturitatea deplina, dar, cu cat inaintam in varsta, cu atat eram mai dezgustator si mai nedemn prin desertaciunea gandirii mele. Nu eram in stare sa gandesc nici un fel de substanta altcumva decat ca pe ceva care se poate vedea cu ochii. Pe tine nu te gandeam, Dumnezeule, in forma corpului omenesc, caci am respins aceasta idee chiar din momentul in care am inceput sa-mi plec urechea la invataturile intelepciunii. Am evitat intotdeauna acest gand si eram bucuros sa gasesc aceasta intelegere in credinta mamei noastre spirituale, Biserica ta Universala. Cum altfel sa te gandesc, nu-mi trecea insa prin minte. Eu, un simplu om - si inca ce om slab -, ma straduiam sa te gandesc pe tine ca pe singurul, adevaratul si supremul Dumnezeu. Din strafundurile inimii mele credeam ca esti incoruptibil, de neatins si neschimbator. Cu toate ca nu intelegeam de ce si in ce chip se intampla asa, vedeam cu limpezime si eram sigur de faptul ca ceea ce poate fi supus stricaciunii este inferior fata de ceea ce nu poate fi corupt; ceea ce este de neatins pusesem fara sovaiala mai presus de ceea ce poate fi pangarit si vedeam ca ceea ce nu sufera nici o schimbare este mai bun decat ceea ce poate fi schimbat.
Inima mea protesta cu tarie impotriva tuturor plasmuirilor mele inchipuite, si aceasta era singura arma prin care ma straduiam sa indepartez de puterea de patrundere a mintii mele roiul de ganduri necurate care forfoteau in jurul meu. Dar, abia alungate, iata ca, intr o clipita a ochilor, se strangeau din nou si navaleau asupra privirii mele intunecand-o, astfel incat, desi nu te gandeam sub forma unui corp omenesc, totusi eram silit sa mi te imaginez ca pe un fel de substanta corporala ocupand un spatiu, fie aceasta raspandita inlauntrul lumii, fie chiar situata in afara lumii, ca un fel de revarsare nesfarsita."