„Scurta, dar odorifica poveste a Sosetei Imputite 

 

    - Eu sunt prietena imaginara a celui mai dezordonat baietel din lume, a zis soseta cu mandrie. si, din nefericire, el e copilul celor mai ordonati parinti. N-ai mai vazut in viata ta asa ceva. Cand sterge praful, mama lui nu sterge pur si simplu praful. Il distruge. Il rade de pe fata pamantului. Ca sa nu mai vorbim despre taica-sau. El nu accepta sa fie servita la masa decat mancare asortata cu hainele familiei. Verde, lunea. Rosie, miercurea. Si cea mai putin populara dintre toate, maroniu scarbos, duminica. Singurele melodii permise sunt marsurile - nici nu se pune problema de lalaieli ciudate sau de solouri surpriza la tobe. Baiatul, prietene, face mizerie incontinuu si parintii stau tot timpul cu gura pe el. Vezi tu, uneori ma gandesc ca de asta ne si intelegem asa de bine. Odata ce ne-am intalnit, a mai zis soseta, nimic nu ne-a mai stat in cale. Am inceput sa facem dezastre dezgustatoare, puturoase, cu mult gunoi, cum n-ai vazut in viata ta - bombe imputite plasate sub masa din sufragerie, printre rufele proaspat spalate, si chiar si in geanta mamei. „Ce-i cu mirosul asta?" tipa ei de fiecare data. „Miroase a ragait de balena si a mustata incarcata de resturi de mancare. A pipi si ciorba cu zer. Miroase a... sosete murdare!" in timp ce eu si baiatul nu ne mai putem opri din ras. Oi fi eu invizibila pentru ochi, dar bombele pe care le-am facut cu siguranta n-au putut trece neobservate pentru nas.

    Din pacate, pana la urma, tocmai smecheriile noastre urat mirositoare ne-au separat. Parintii lui, ordonati cum sunt, pur si simplu n-au mai putut trai sub acelasi acoperis cu asemenea mirosuri. Asa ca si-au facut bagajele, si-au luat baiatul si au sters-o numaidecat, iar eu am fost lasata in urma.”