"Brancoveanu nu a fost un suveran feudal clasic, limitat si brutal, ci un intelectual in toata puterea cuvantului, care scria scrisori si tinea un soi de jurnal intim, practica regulat arta oratoriei, cunostea numerologie si stapanea mestesugul cifrarii, iar palatele, bisericile si manastirile care au ramas de la el poarta apasat amprenta gustului sau artistic: unul, spun specialistii, de cel mai bun nivel. […] Pasiunea sa reala pentru carte, pentru cuvantul frumos, scris sau rostit, pentru arhitectura si pictura, pentru gastronomia rafinata si enologie, pentru costume si ceremonial il scoate din tiparul conducatorului feudal si-l inscrie intr-o paradigma a domnitorului complex, care anunta, de fapt, zorii epocii moderne."   (Razvan Voncu)

"Aceasta este, de fapt, marea lectie a lui Constantin Brancoveanu. Pentru el, Tara Romaneasca nu a fost doar un teritoriu care, bine administrat, sa le ofere locuitorilor un nivel acceptabil de siguranta personala si de prosperitate materiala. Un stat nu inseamna doar politie si justitie dreapta, sanatate si economie. O tara exista, de fapt, atat timp cat produce cultura. Iar diriguitorul treburilor publice are obligatia de a le furniza cetatenilor nu numai prosperitate si siguranta materiala, ci si acces la cunoastere si cultura. Domnia lui Brancoveanu si personalitatea sa au fost un aliaj fericit intre material si spiritual. Un aliaj in care mintea a fost stapana pe materie, nu invers."   (Ionut Vulpescu)