Opera lui Sorin Titel este asemenea celei bacoviene, simpla si complexa, la indemana si plina de un rafinament care scapa oricarui avant analitic doar ambitios. La fel ca in cazul poetului care si-a spus siesi si posteritatii ca, iata, veacul l-a facut atat de cult incat priveste peste semeni si aici, cu toata cultura mare a lui Sorin Titel, un ceva de nepovestit (doar) cu uneltele obstesti ale hermeneuticii, ni se impune. 

I-as spune acestui ceva: drum catre a-culturalitate; nu stiu daca acesta este numele exact a ceea ce intentionez sa pun in evidenta in paginile care urmeaza. A-culturalismul prozei titeliene (ca "achizitie" ultima si neasteptata a unui scriitor infometat de cultura) este unul dintre marile paradoxuri ale literaturii noastre moderne. Modul in care a-culturatia i s-a impus trebuie scrutat din unghiul ingust si dificil al raportarii la imaginarul creator, la destinul acestuia, asa cum ni se arata in devenirea scrisului sau prin dezvaluiri succesive si mereu reluate ale resorturilor vietii. Ce si cum anume este viata, cum se intampla toate  de-a lungul ei, care este acel ceva care ii imprumuta semnificatii adanci, pe langa care trecem orbi in viata de zi cu zi pentru ca este nesemnificativ, toate aceste intrebari-teme-obsesive sunt prezente inca din vremea volumului de debut intitulat Copacul.

Asadar, redutabilul paradox pe care s-a priceput Sorin Titel sa-l aduca in literatura romana s-a ivit din convingerea  sa,  treptat  dobandita, ca "marele" si "definitivul" sens al vietii se ascunde in aparentele ei nesemnificative; aceasta convingere l-a impins incet spre treptata  a-culturalizare a prozei, asa cum se manifesta aceasta in vastul ciclu romanesc care incepe cu romanul Tara indepartata si sfarseste cu tulburatorul poem epic Femeie, iata Fiul Tau. - Daniel Vighi