"Copiii Capitanului Grant" este una din operele importante ale lui Jules Verne. Cartea descrie peripetiile cautarii capitanului Harry Grant - naufragiat intr-un loc necunoscut - de catre un grup condus de Lordul si Lady Glenarvan. Pornind in aceasta expeditie, la bordul iahtului Duncan, grupul exploreaza Patagonia, Insula Amsterdan, Australia, Noua Zeelanda...

    Opera premiata de Academia Franceza.

Carte recomandata de Ligia Pop in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

 

    Fragment din roman:

 

    „Cuvantul „pampas", de origine araucaniana, inseamna „campie de ierburi" si se potriveste pe drept cuvant acestei regiuni. Mimozele arborescente ale partii sale occidentale si ierburile substantiale ale partii orientale ii dau un aspect deosebit. Aceasta vegetatie isi are radacinile intr-un strat de pamant care acopera terenul argilos, nisipos, rosiatic sau galben. Geologul ar gasi bogatii abundente, daca ar cerceta aceste terenuri ale epocii tertiare. Aici zac, in cantitati uriase, oseminte antediluviene, pe care indienii le atribuie raselor mari de tatu disparuti, si sub tarana vegetala sta ingropata istoria primitiva a acestor tinuturi. Pampasul american este o caracteristica geografica, la fel ca savanele Marilor Lacuri sau stepele Siberiei. Clima sa e mult mai calduroasa si friguroasa decat aceea a provinciei Buenos Aires, fiind mai continentala. Caci, dupa explicatia pe care o dadu Paganel, caldura verii, inmagazinata in oceanul care o absoarbe, este incet-incet restituita in timpul iernii. De aceea insulele au o temperatura uniforma in comparatie cu interiorul continentelor. Astfel, clima pampasului occidental nu este asemanatoare cu clima din zona de coasta. Ea este supusa la treceri repezi, care determina necontenit coloanele termometrice sa sara de la un grad la altul. Toamna, adica in timpul lunilor aprilie si mai, ploile sunt dese si torentiale. In aceasta perioada, a anului timpul este foarte uscat si temperatura foarte ridicata.

    Dupa ce cercetara drumul, plecara in zori. Caii mergeau bine, prin manunchiurile de paja brava, iarba pampasului prin excelenta ce serveste indienilor ca adapost in timpul furtunilor. La oarecare distante, din ce in ce mai rare, cateva locuri adanci, umede, lasau sa creasca salcii si o anumita planta, ognerium argenteum, care creste in vecinatatea apelor dulci. Acolo caii se desfatara, band cat sa aiba si pentru vremuri grele. Thalcave cerceta tufisurile. El speria astfel cholina, vipera de cea mai periculoasa speta, a carei muscatura ucide un bou in mai putin de o ora.”