Este o tulburătoare mărturisire a unei copile dezrădăcinate de propria familie, care își caută toată viața originea.

Drama Erikăi Matka, născută în noiembrie 1941 într-o localitate din Iugoslavia, luată la 11 luni de lângă părinții naturali și crescută de familia von Oelhafen, familie germană "cu valori sănătoase", nu este nicidecum singulară. Printr-un program odios, creat de Heinrich Himmler, denumit Lebedensborn , se încerca o "germanizare" a copiilor cu trăsături ariene, ajungându-se la răpirea a peste jumătate de milion de copii, din teritoriile ocupate de naziști.

Pe parcursul vieții, în etape istorice diferite, o regăsim pe tânara copilă în 1945, într-o Germanie devastată și ocupată de sovietici, în Bandekow, alături de mama adoptivă, străduindu-se să facă față înfometării și spaimei permanente de ocupanții sălbatici. Apoi , în 1947, bucuria de a fi evadat în Germania sub influență americană este rapid spulberată, deoarece micuța este dată la Casa de Copii Loccum, de unde se mută în 1952, la tată, în Salzuflen. În această etapă află că nu este fiica naturală a soților von Oelhafen și încep frământările, în mintea sa de copil, despre adevărata sa familie și soarta acesteia. La 15 ani, locuia cu mama sa la Hamburg, își regăsește chipul pe afișele agențiilor Națiunilor Unite, care se preocupau de regăsirea copiilor răpiți în perioada nazistă. Din păcate, lipsa de informații și accesul restricționat la acestea o pun în situația ca abia după căderea zidului Berlinului, adică după destrămarea Cortinei de Fier să găsească un carnet de vaccinare care să-i dezvăluie adevăratul său nume. Chiar și așa răspunsuri concrete la numeroasele sale demersuri primește după anul 2000, când află întreaga poveste a familiei sale, din localitatea Rogaska Slatina, actuala Slovenie, momentele terifiante prin care au trecut părinții, sub ocupația Germaniei naziste. În cele din urmă reușește să își viziteze locurile natale și să-și cunoască rudele în viață, în anii senectuții.