O carte profunda, in care Hermann Koepke ofera cititorului o descriere accesibila, lucida a semnelor exterioare si a simptomelor acestui punct de cotitura din viata fiecarui copil.
Este  varsta in care cei mici incep sa experimenteze esenta notiunii „Eu” si sa descopere ca in esenta fiecare este „singur”. Copiii experimenteaza ca viata pamanteasca este fragila si temporara.
Fragment din carte:

"Dragi parinti!
Ne-am intalnit din nou in aceasta seara, ca sa ne indreptam privirile impreuna spre importantul pas de dezvoltare pe care copiii dvs. Il fac intre 9 si 10 ani. Rudolf Steiner spune: „in cel de-al noualea an de viata copilul trece printr-o importanta remodelare a fiintei sale, care indica o importanta remodelare a vietii sale sufletesti, o importanta transformare a vietuirii sale trupesc-fizice".
Ce fel de pas este acesta de fapt?
Pana acum copiii dvs. au trait unii mai mult, altii mai putin, in asa numita varsta a imitarii. Incercati sa va transpuneti o data cu totul in rolul copilului mic. Aceasta ar fi asa: ca eu mi-as pune degetul la gura, iar dvs. v-ati pune fiecare degetul la gura. Iar daca eu as rosti o poezioara de doua versuri, de pilda „Hop, hop, hop, iute in galop", toti le-ati rosti dupa mine. Eu as pune iar degetul la gura, si toti ati tacea. Si vorbirea copilul a invatat-o prin imitare. Imaginati-va ca, dintr-un motiv oarecare, un copil de patru-cinci ani ar ajunge intr-o tara unde se vorbeste numai limba chineza. In numai cateva luni, acest copil ar vorbi chinezeste. Dar noi n-am fi capabili de aceasta performanta. Vedem de aici ca forta imitarii e curentul unui dar in sanul caruia copilul era cuibarit si prin care el poate primi in viata extraordinar de mult de la lumea din jur. "