„Dupa Singuratatea numerelor prime, Paolo Giordano continua sa exploreze ipostazele fiintei umane cu acest roman coral, orchestrat magistral, care confirma talentul sau stralucit." (Le Figaro)

Prezent pe langa trupele italiene stationate in Afganistan pentru un reportaj, Paolo Giordano s-a intors acasa cu ideea unui roman despre viata intr-un avanpost din valea Gulistan. A impartit cu tinerii soldati conditiile traiului de cazarma, le-a citit in ochi golul din suflet si dorinta de a participa la ceva aflat mai presus de ei insisi. A fost martorul supunerii trupului la cele mai dure rigori si abstinente, dar si al comuniunii aproape materiale ivite intre militari, in care „fiecare priveste corpul celorlalti ca pe-al sau propriu". Ideea a capatat trup, devenind un roman subtil si tensionat, romanul unei initieri ce trece prin experienta aspra a razboiului si a mortii, tradus in peste treizeci de tari.

„Nu e suficient sa fii eroic ca sa fii erou", se spune undeva in acest roman al experientelor-limita. Eroii lui ne-eroi sunt tinerii dintr-un pluton aflat intr-un avanpost din muntii desertici ai Afganistanului, aparat de o brigada a armatei italiene. Prinsi in vartejul razboiului si al mortii care pandeste la tot pasul lovind necrutator, al iubirilor neimpartasite si al furiei caracteristice varstei, al veseliei fara griji si al suferintei cu neputinta de inteles, fiecare isi cantareste propria viata cu masura a ceea ce-i este dat sa traiasca. Unii si-o vor pierde, altii si-o vor schimba pana la a o face de nerecunoscut, ajungand sentimentali sau cinici, resemnati sau indiferenti. Peste nimeni insa timpul petrecut in avanpost nu va trece fara a lasa urmele adanci ale unei dureroase maturizari, ale definitivei despartiri de nepasatoarea tinerete.