Din perspectiva ultimului turneu al acelei epoci si a jocului celorlalti semifinalisti, Jimmy Connors si Vitas Gerulaitis, "Corzi intinse" face cronica vietilor si carierelor barbatilor care au conferit un caracter memorabil acelor zile de Vest Salbatic: „AisBorg”, care tinea secreta o nebunie interna; McEnroe, geniul buclucas si tulburat; Connors, indragitul si muncitorul antierou al tenisului; Ilie Nastase, clovnul din Romania; Gerulaitis, newyorkezul fermecator; si Ivan Lendl, vestitorul viitorului de forta al sportului. Framantarile pe care toti acesti barbati le-au avut in comun au fost la fel de fascinante atat in teren, cat si in afara acestuia. 
 

 

    “Dar demonii ramasesera la locul lor. Nu-si putea gasi linistea pana nu cucerea Wimbledonul. McEnroe se plangea ca noul sau statut i-a atras priviri mai scrutatoare. Cu cat intalnea mai multa lume, cu atat mai fals i se parea ca este, mai departat de felul sau de a fi. Initial, la Openul francez i s-a parut ca avea sanse mari. Dar dispozitia lui a egalat rapid conditiile meteo infecte din Paris. In timpul unui meci, a zarit pe cineva din arena tinand atarnat unul dintre multele microfoane lungi care fusesera introduse recent pentru a capta mai bine sunetul mingii; McEnroe suspecta ca se aflau acolo pentru a-l inregistra mai bine pe el, John McEnroe. „Tine chestia aia departe de mine, intelegi?", s-a rastit el.

    Microfonul nu s-a clintit. “Vezi asta?", l-a intrebat McEnroe pe barbatul care tinea microfonul, aratand catre partea de sus a rachetei sale. „In gura ta. Repeta asta in franceza sa auda toata lumea. Acolo ti-o bag."

    In sferturile de finala, s-a confruntat cu Lendl, un jucator in fata caruia nu pierduse niciodata. Din start, McEnroe a jucat intr-o dispozitie de confuzie profunda, vecina cu autocompatimirea. S-a luat de arbitrul de scaun pe tema vremii proaste inca dinaintea inceperii incalzirii. L-a adus in teren si pe arbitrul principal al turneului, hartuindu-l si pe acesta - „Raspunde la intrebare!" Jucand ca si cum ar fi dorit sa fie in alta parte, in cele din urma a pierdut in fata lui Lendl in seturi consecutive. Era prima victorie a cehului asupra americanului; nu avea sa fie ultima. „Cine-i o rusine mai mare, eu sau tu, arbitrule?", a intrebat McEnroe aproape de final. Parea ca stie deja raspunsul. Dupa aceea, a raspuns unei intrebari legate de prestatia sa: „Ei bine, as spune ca rusinoasa ar fi cea mai buna cale de a o descrie".

    Victoriile nu au ajutat. Saptamana care a urmat, McEnroe s-a intors la Londra si la preliminariile Wimbledon pe terenurile de gazon ale Queen's Club. Acesta era un turneu pe care-l domina - avea sa-l castige de patru ori -, desi, ca de obicei, multimea avea rezerve fata de el. Cu doi ani in urma, McEnroe se luase la harta cu un grup de oameni care-l numisera. „copil" si cu o femeie care i-a zis „esti urat" - inainte de inceperea meciului."