O femeie, o fotografie, un anticariat. O imagine declanseaza o poveste din alte vremuri.
Cine e personajul din portretul descoperit in magazinul de carti vechi? O epoca apusa reinvie in romanul de atmosfera al Rodicai Ojog-Brasoveanu.
La zeci de ani dupa intamplari, in Romania postcomunista, o femeie vrea sa dezlege misterul in care e invaluita straina din fotografie.
Fragment:

" Ma hotarasc sa fac o mica plimbare prin cartier.
Trag pe mine o fusta groasa si imbrac o canadiana de-a lui Liviu. Garderoba mea nu cunoaste vestimentatie sport. Nu-mi place si nici nu se potriveste cu personalitatea mea. Ador tinuta de teatru (vizita-cocktail) si de seara. Detest pantalonii (Sunt geolog? Fac santier?), cat despre camping, numai la ideea de cort, termos si tot felul de bastonase metalice - vreo doua sute - la care trudesti dimineata ca sa nascocesti un bordei, ma zbarlesc ca un arici.
Nu tanjesc dupa confortul lui Soliman Magnificul si nici nu am nostalgia vietisoarei pionierilor americani. Unora le place insa sa se joace de-a omul cavernelor. E interesant de audiat argumente in sensul acestei existente, dar, personal, un apartament la Crillon ma satisface deplin. E estetic, aseptic si nu presupune pierdere de timp. Celor carora, dupa un somn bun intre pereti de panza, blocati intr-un prezervativ - cica-i sac de dormit isi rezolva necesitatile in spatele tufisurilor de jepi, asistati de ciocarlii si insecte de munte, si se spala (macar la subsuori) in apa rece si cristalina - teribil de invioratoare cand o contempli intr-o torida seara de iulie la un televizor color dupa care, ajungand in sfarsit acasa, rapusi de oboseala si jeg, exclama „strasnic ne-am distrat!", le daruiesc admiratia mea intacta, dar eu una parolez.
Liviu nu e de acord. Pretinde ca de dragul meu a renuntat la divertismentul naturist (fosta lui sotie il cara pe toate piscurile, a ratat doar Mont Blancul si Everestul), dar convingerea mea este ca l-am facut fericit oferindu-i un pretext pentru a nu se mai zbantui pe coclauri. Asta e Liviu! Sclavul convenientelor, infirm al prejudecatilor, rob a ceea ce se poarta. Are aerul ca a facut, face un sacrificiu, dar, in fond, e fericit ca-si petrece vacanta ori sfarsitul de saptamana in ambianta absolut urbana. Niciodata nu-l simt mai multumit de el, de viata, de intregul univers ca sambata seara cand, cu un Marlboro in mana dreapta, whisky-ul in stanga, trantit comod pe canapea in haina de casa, asteapta un policier promitator la televizor. Declar sadica si cu un simulat ton visator:
Cu cat mai incantatoare ar fi fost seara intr-o cabana pe Retezat! Miroase a schi si a pipi de urs, suntem franti, osteniti, tuica fiarta ne turteste, cabanierul ne zambeste, luna sus le straluceste. Numai viersuri, badie, sunt rapus de nostalgie!
Gata! Mi-am pus si cizmele. Ma asigur ca am tigari, bricheta si batista. Telefonul suna, dar nu ma mai intorc. "