Ruth Rendell este neintrecuta in a spune povesti despre obsesii, labilitate si coincidente nefaste. - Stephen King

Fragment: 

 

"Tom si Dot erau vag ingrijorati ca inca nu aveau vesti de la Lizzie, dar se obisnuisera ca ea sa dispara cu zilele, pentru ca apoi cei doi sa descopere ca fata lor nu disparuse de fapt, ci isi vazuse pur si simplu de viata ei. La urma urmei, era o tanara la douazeci si ceva de ani, nu o adolescenta.

Tom observase cu interes, ca, atata vreme cat fiica ta locuieste sub acoperisul tau, iti faci griji cand nu a ajuns acasa pana la unsprezece, de exemplu. Iti faci griji in ultimul hal daca nu a ajuns acasa nici dupa miezul noptii. Te uiti la ceas si bati din picior, deschizi usa din zece in zece minute si te uiti daca se vede venind. Nici nu se pune problema sa te culci. Dar, cand s-a mutat de-acasa, chiar daca stii ca iese la fel de mult seara, ca sta pana la ore la fel de tarzii, daca nu si mai si, nu-ti mai faci griji aproape deloc. Te bagi in pat si te culci. Te trezesti dimineata si nu ai nicio indoiala -asta daca te gandesti la ea - ca a ajuns acasa pe la miezul noptii sau pe la unu-doua, teafara si nevatamata. Oare de ce se intampla asta? De ce iti faceai griji pentru copilul tau atata timp cat statea cu tine, dar nu-ti mai faceai dupa aceea? Se consultase si cu alti parinti si toti aveau experiente similare.

- Probabil ca a incurcat zilele si crede c-o asteptam la cina vineri, nu ca am asteptat-o aseara, ii zise lui Dot. Apare ea. 

 

Cand Lizzie se trezi, era ziua in amiaza mare. Nu se trezise de la sine. Unul dintre barbati - Scotty, banuia ea - o scutura, in timp ce celalalt ii tinea o carpa rece pe fata.”