Countdown header img desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown header img  mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

🎅TRANSPORT GRATUIT🛵

Doar prin curier rapid Cargus

Comandă acum!

Curand se va implini un secol si jumatate de la fondarea Casei Regale a Romaniei. Principesa Mostenitoare a Romaniei si Principele Radu al Romaniei au ales sa evoce in preajma sarbatorilor de iarna cea mai intima, mai personala si mai definitorie sarbatoare a familiei fiecaruia dintre noi: Craciunul, asa cum a fost petrecut in Familia Regala a Romaniei timp de aproape o suta cincizeci de ani.

In calendarul Familiei Regale, sarbatorile de Craciun reprezinta fila cea mai bogata in intelesuri, in traditii si credinta, iar totul are un inceput mult mai indepartat, in decembrie 1866, cand tanarul Principe Suveran Carol gazduia, in modestul sau Palat Domnesc de pe Calea Victoriei, primul Craciun in Romania.

Astfel, acest volum este structurat in functie de locul in care au fost gazduite sarbatorile de iarna si ilustrat cu fotografii din fiecare perioada. In primul capitol, se vorbeste despre Craciunul din vremea Regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea si Mihai, petrecut, pe de o parte, la Bucuresti: la Palatul Regal din Calea Victoriei, la Palatul Cotroceni, la resedinta princiara din Soseaua Kiseleff si la Palatul Elisabeta, iar pe de alta parte, la Sinaia (Castelele Peles, Pelisor si Foisor), locul care ramane, prin excelenta, Scaunul Casei Regale.

Cel de-al doilea capitol cuprinde Craciunul regal din exil (in principal resedintele Bramshill si Ayot St Lawrence din Anglia, Villa Fantasia si Villa Serena de la Versoix, Elvetia, si Villa Sparta, casa Reginei Elena din Florenta, Italia), precum si sarbatorile petrecute in Romania in anii 1989–2001, cand Familia Regala nu se intorsese definitiv.

Al treilea capitol este dedicat Craciunului regal din zilele noastre petrecut la Savarsin de Regele Mihai si de familia sa, care, din anul 2001, au reluat traditiile dinainte de plecarea Regelui in 1948.

In fine, ultimul capitol cuprinde mesajele de Craciun ale Regelui Mihai din anul 2001 incoace. 

Prin urmare, aceasta carte va invita la o calatorie de un secol si jumatate, in care vehicul nu sunt o trasura, un vagon de tren sau o masina, ci resedintele regale.

Citește mai mult

-5%

PRP: 56.02 Lei

!

Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.

53.22Lei

53.22Lei

56.02 Lei

Primești 53 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

Indisponibil

Descrierea produsului

Curand se va implini un secol si jumatate de la fondarea Casei Regale a Romaniei. Principesa Mostenitoare a Romaniei si Principele Radu al Romaniei au ales sa evoce in preajma sarbatorilor de iarna cea mai intima, mai personala si mai definitorie sarbatoare a familiei fiecaruia dintre noi: Craciunul, asa cum a fost petrecut in Familia Regala a Romaniei timp de aproape o suta cincizeci de ani.

In calendarul Familiei Regale, sarbatorile de Craciun reprezinta fila cea mai bogata in intelesuri, in traditii si credinta, iar totul are un inceput mult mai indepartat, in decembrie 1866, cand tanarul Principe Suveran Carol gazduia, in modestul sau Palat Domnesc de pe Calea Victoriei, primul Craciun in Romania.

Astfel, acest volum este structurat in functie de locul in care au fost gazduite sarbatorile de iarna si ilustrat cu fotografii din fiecare perioada. In primul capitol, se vorbeste despre Craciunul din vremea Regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea si Mihai, petrecut, pe de o parte, la Bucuresti: la Palatul Regal din Calea Victoriei, la Palatul Cotroceni, la resedinta princiara din Soseaua Kiseleff si la Palatul Elisabeta, iar pe de alta parte, la Sinaia (Castelele Peles, Pelisor si Foisor), locul care ramane, prin excelenta, Scaunul Casei Regale.

Cel de-al doilea capitol cuprinde Craciunul regal din exil (in principal resedintele Bramshill si Ayot St Lawrence din Anglia, Villa Fantasia si Villa Serena de la Versoix, Elvetia, si Villa Sparta, casa Reginei Elena din Florenta, Italia), precum si sarbatorile petrecute in Romania in anii 1989–2001, cand Familia Regala nu se intorsese definitiv.

Al treilea capitol este dedicat Craciunului regal din zilele noastre petrecut la Savarsin de Regele Mihai si de familia sa, care, din anul 2001, au reluat traditiile dinainte de plecarea Regelui in 1948.

In fine, ultimul capitol cuprinde mesajele de Craciun ale Regelui Mihai din anul 2001 incoace. 

Prin urmare, aceasta carte va invita la o calatorie de un secol si jumatate, in care vehicul nu sunt o trasura, un vagon de tren sau o masina, ci resedintele regale.

Citește mai mult

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Rating general al produsului

5 stele
2
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Review-uri

Arsene Florentina 23/04/2023 07:17
Un album distins, cu aer regal! O carte incantatoare in care veti regasi eleganta, rafinamentul si bunul gust! Este un cafou minunat pe care-l puteti face de Craciun!
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments
Cititorul 27b220 27/09/2021 15:00
green icon awesome check Achiziție verificată
Cultură, istorie, arte, totul la pachet. Nu îmi trebuia mai mult. Mulțumesc. Recomand cu bucurie, căldură, doar deschideți cartea!!!
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

2 din 2 de rezultate

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de -10% pentru viitoarea ta comandă!

*Reducerea aplicată prin cupon nu se cumulează, ci se aplică reducerea cea mai mare.

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo