Concluzia esentiala care se desprinde din comentarea tuturor temelor abordate este aceea ca suntem cu totii rezultatul unei ratiuni care traverseaza intreaga existenta de la astre pana la ultimul graunte de nisip. Avem cu totii o singura ratiune: aceea de a fi in acord cu intentia prima a creatiei - indiferent de modul in care ne interpretam originea. Dispunem acum de argumente stiintifice prin care intelegem ca nu suntem singuri intr-un univers indiferent si rece la patimile si suferintele noastre, ca nu ne-am nascut intamplator, ci cu un rost bine precizat. Fiecare dintre noi isi ocupa locul sau in Univers, in virtutea unei gandiri inscrise dincolo de noi. Acest rost ne confera motivatia de a fi si calea de eliberare, de salvare. Avem nevoie de o noua constiinta, o noua gandire, o noua paradigma, o noua spiritualitate. In fiecare clipa, cu fiecare gand pe care il avem, cu fiecare actiune, pledam pentru viata sau pentru moarte. Alegerea ne apartine. Respectul pentru valorile etice, pe care se sprijina insusi Universul, nu mai reprezinta o simpla conventie sociala, ci o conditie vitala a propriei existente, inscrisa in structura noastra biologica, in ADN-ul nostru. Niciodata pana la aceste studii de Neurofiziologie de la cumpana dintre secolul trecut si cel in care ne aflam nu am avut o motivare stiintifica a Binelui si Raului provocate noua insine, semenilor nostri si mediului cosmic si ambiant printr-un simplu gand. Am fost asezati in acest punct din Galaxie, alaturi de luceferi, cum le spunea genialul nostru poet, oferindu-se toate instrumentele de care avem nevoie pentru a prospera si a inflori, nu pentru a ne ucide. Trebuie doar sa vrem. Trebuie doar sa cedam din orgoliul nostru, atat de putin, pentru a castiga atat de mult. Fizica actuala ne spune ca suntem atat de indisolubil conectati unii cu altii prin fire si forte invizibile, incat nu putem decat ori sa evoluam impreuna, ori sa disparem impreuna. Vreau sa cred in intelepciunea de pe urma, alegand viata. - Dumitru Constantin-Dulcan
 

Fragment din volumul "Creierul si Mintea Universului" de Dumitru Constantin Dulcan:

"Inteligenta lumii vegetale
Peter Wohlleben este un impatimit cercetator al vietii arborilor. In cartea sa Viata secrets a copacilor, aparuta in editia originala in 2015 si publicata in limba romana in 2017 la Editura Publica, am avut surpriza sa descopar un univers nebanuit de complex si de interesant. Aproape nimic din ceea ce se petrece in universul uman nu lipseste din cel al arborilor, demonstrand ca, indiferent de forma de manifestare - animala sau vegetala exista o unitate a vietii.
Stiu ca sunt voci care vor replica prompt ca aceasta unitate a vietii este rezultatul evolutiei lumii vii, de la formele simple vegetale pana la cele mai complexe din lumea animala. Eu am insa un alt raspuns si il voi comenta in finalul acestui capitol. Pana atunci, voi formula o singura fraza: unitatea lumii vii este rezultatul unei singure ratiuni, al unui model informational general si unic.
Aflam ca, asemenea noua, oamenilor, si copacii au aceleai trebuinte. Au, ca si noi, o viata limitata - este adevarat, uneori pana la multe sute de ani. Este o lege a naturii in virtutea careia fiintele care au nevoie de mult timp pang sa ajunga la maturitate au o viata lunga, iar cele care ating rapid maturitatea traiesc putin.
Copacii sunt fiinte sociale, ni se spune. Isi impart hrana intre ei si ii ajuta pe cei mai firavi.
Copacii respira absorbind dioxid de carbon si eliminand oxigenul atat de necesar vietii prin procesul de fotosinteza.
Se hranesc cu zahar, pe care il impart cu ciupercile, care le dau in schimb azot si fosfor. Ciupercile inconjoara radacinile copacilor si astfel ii conecteaza intr-o vasta retea intinsa pe arii mari prin care acestia comunica intre ei, constituind ceea ce frumos numeste Peter Wohlleben un adevarat Internet al copacilor.
Prin aceste retele isi transmit reciproc informatii si se avertizeaza in caz de pericole. Trimit mesaje chimice (feromoni) prin frunze si semnale electrice prin radacini.
Ni se spune, de asemenea, ca ar simti durerea si ca au memorie, ca dau dovada de generozitate cand isi impart lumina soarelui cu „vecinii".
Probabil ca exprimarea acestor insusiri atat de direct poate friza o tendinta antropomorfica, o asemanare exagerata cu fiinta umana, dar in mod cert si lumea vegetala acopera un registru de capacitati care aminteste de cel uman, desi un sistem nervos capabil sa genereze aceste posibilitati nu s-a descris inca. Intr-un capitol dedicat sensibilitatii la plante, publicat in alta lucrare, am abordat mai pe larg aceasta tema."