headerdesktop libfest19mar24

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headermobile  libfest19mar24

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

LIBfest e on!

Reduceri, carti cu Autograf si

Dialoguri cu scriitori

Plaseaza comanda!

Cristian Fulas

0
(0 review-uri)
  • Cristian Fulas
  • Cristian Fulas
  • Cristian Fulas
  • Cristian Fulas

Cristian Fulas

0
(0 review-uri)
Cristian Fulas despre scris, traducere si adictie

Autorul lunii aprilie 2021: Cristian Fulas
 
LIBRIS: Sunteti un prozator care a debutat dupa 35 de ani. Romanul de debut, Fasii de rusine (editat initial de Vinea & Gestalt Books, apoi reeditat de Polirom) a fost  foarte bine primit.  Poate si pentru ca aveti in spate o istorie longeviva si consistenta: sunteti filolog, un traducator de varf si un cititor select. Cum ati cantarit momentul prielnic al debutului, ce a insemnat pentru dumneavoastra sa va simtiti pregatit? Credeti ca ati intarziat cu debutul, dat fiind faptul ca romanul dumneavoastra nu a fost privit ca al unui debutant?

CRISTIAN FULAS: Niciodata nu e prea tarziu, as spune glumind. Poate ca totusi as fi putut sa mai astept, poate niciodata nu suntem pregatiti sa iesim in lume cu o carte, poate, sunt multi poate la mijloc. Daca as putea da timpul inapoi, as mai astepta. Nu mai e nimic de facut acum.
 
LIBRIS: Cum arata viata lui Cristian Fulas inainte si dupa pandemie? A pierdut, a castigat ceva, a ramas neschimbata in zonele esentiale?

CRISTIAN FULAS: Lucrez acasa aproape dintotdeauna. Oarecum izolat, in orice caz izolat de ceea ce am putea numi serviciu, program, obligatii presante. Nu, nu s-a schimbat mare lucru. A disparut si putina viata sociala pe care o aveam, dar sper sa putem la un moment dat sa ne intoarcem in lume. Daca am castigat? Da, am castigat puterea de a merge mai departe, increderea in puterea mea de a merge mai departe. Daca am pierdut? Nu stiu, nu cred ca pierdem vreodata ceva cu adevarat, e doar o iluzie. 
 
LIBRIS: Fasii de rusine si Dupa plans sunt primele doua romane in care explorati problematica dependentei. Marturisiti ca sunteti preocupat de constructie si de stil in literatura si mai putin de tematica. In acelasi timp ati trait si dumneavoastra experienta dependentei. Sunt ele romane terapeutice, sunt ele potrivite pentru a intelege ce traieste un om care se confrunta cu aceasta experienta? Sau, natura tematicii, prin faptul ca viata dependentului e rupta in fasii, ca e impartita intre inainte de plans si dupa plans, au fost doar pretexte pentru a desfasura diferite experimente stilistice (cum ar fi reconstructia haotica a sevrajului sau betiei)? 
 
CRISTIAN FULAS: Sunt un om oarecum norocos. Cand am inceput sa-mi scriu prima carte, Fasii de rusine, nu ma gandeam ca aveam sa devin scriitor. Eram traducator si editor si mai mult ma distram, incercam sa fac ceva diferit in timpul liber. In prima faza, in prima ei varianta, cartea a fost o poveste despre un dependent. Pe la a treia varianta am inceput sa o lucrez stilistic, stergand treptat documentul si inlocuindu-l cu o constructie mai elaborata. Dar in esenta nu am devenit niciodata scriitor in acceptiunea de azi a cuvantului, eu nu sunt asta, nu sunt o persoana publica, nu vreau sa imi asum pozitia oficiala a scriitorului. Sunt un om care din cand in cand scrie si publica, in restul timpului sunt traducator si un om in esenta retras din lume. Si, da, ca sa revin: m-as bucura enorm daca aceste doua carti ale mele ar ajunge la cat mai multi dependenti. Daca ar ajuta pe cineva. Daca greselile din ele ar fi lectii pentru altii, pentru cei care inca se lupta cu nenorocirea asta numita dependenta. 
 
LIBRIS: Protagonistii din Fasii de rusine sau Dupa plans balanseaza constant intre doua lumi, cea a consumului si cea a postconsumului. Pot fi ele vreodata reconciliate, inevitabil abstinenta inseamna sa faci o alegere si sa renunti la una dintre ele? Cum se recompune viata celui care a trecut prin adictie?

CRISTIAN FULAS: Nu, nu exista reconciliere intre aceste doua lumi. Exista un soi de acceptare, de resemnare, de „a merge mai departe constient de ce s-a intamplat”. Un dependent va fi intotdeauna dependent, chiar si cand opreste consumul. Dependenta nu se vindeca, nu exista o pastila minune care sa faca asta. Ce se poate face, insa, e sa constientizezi ce se intampla cu tine si sa iei masuri foarte dure. 
Intreruperea consumului inseamna in fond intreruperea, modificare completa a unui stil de viata. Devii altul, esti altul in timp. Iar viata se recompune greu, foarte greu. Iata un exemplu: cand intrerupi consumul, esti aproape obligat sa te desparti de toti prietenii dinainte, de tot cercul social in care traiai. O iei de la zero, foarte putini sunt norocosii care reusesc sa devina abstinenti si sa tina legatura cu prietenii „dinainte”. Si cel mai greu lucru in toata povestea e sa-ti recompui un camp social nou. Sa te integrezi la loc in lume. Devii singuratic aproape obligatoriu, o vreme nu exista solutii. Nu mai ai nume, nimeni nu-ti mai spune pe nume pentru ca nu cunosti oamenii. Apoi incepe revenirea, grea, dureaza ani de zile. E greu si frumos in acelasi timp.
 
LIBRIS: Dupa doua romane, ati semnat si o carte de povestiri, Cei frumosi si cei buni care cuprinde 5 proze scurte. Exista un fir rosu care le leaga? 

CRISTIAN FULAS: Exista. Cei frumosi si cei buni poate fi vazuta ca un experiment, ca un soi de a descrie o lume asa cum e lumea noastra in realitate, formata din nuclee sociale si povesti cat se poate de diferite. Ce am facut acolo e un experiment in proza si firul rosu consta tocmai in diferentele de netraversat dintre cele cinci povestiri. Sa ne imaginam un teren pe care sunt cinci case, toate locuite. Vecinii nu se cunosc intre ei, au povesti diferite. Ii leaga doar spatiul pe care il ocupa, poate nici acela. Asa trebuie vazuta mica mea lume din Cei frumosi si cei buni, ca o forma de realitate pe care de cele mai multe ori o ignoram, acea instrainare, totala diferenta care ne defineste in raport cu majoritatea oamenilor. 

LIBRIS: In cel mai recent roman pe care l-ati publicat, IOSCA, va reinventati ca povestitor (renuntand la perspectiva persoanei I) si va apropiati de lumile izolate, disparute, ale comunitatilor transilvane din munti, ale oamenilor simpli care alcatuiesc ei insisi o lume in deplina armonie cu natura si firescul. 
Ce vi s-a parut interesant in aceasta lume rupta de timp, traind parca intr-o eternitate prelingvistica? Care e relatia dumneavoastra personala cu aceste lumi?

CRISTIAN FULAS: Am trait intr-una dintre aceste lumi. Am locuit niste ani pe o vale rupta de lume, izolat eu insumi, cu viata redusa la minimul necesar. In loc sa-mi plang de mila, am incercat sa inteleg experienta asta si sa o procesez literar. Oamenii din Iosca nu au existat niciodata. I-am inventat pe toti, incet, am lucrat niste ani de zile pentru a compune o lume. Ca si-n cazul debutului, m-am jucat. Eu mereu ma joc (foarte serios) de-a fictiunea, mereu incerc sa inventez cate ceva, sa aduc ceva nou in peisaj. Poate cu asta ramanem dupa ce scriem, cu satisfactia ca am creat ceva nou. 
 
LIBRIS: Augustin Cupsa, un alt prozator contemporan preocupat in unele dintre povestirile sale de limitele comunicarii interumane, chiar si intre apropiati, sugera ca in traditia parintilor ardeleni marile bucurii si marile tristeti nu se manifesta in public. E ceva din aceasta idee de regasit si in Iosca. 
Romanul dumneavoastra pare si un soi de tratat despre tacere. Se tace cu strasnicie si in multe feluri in povestea dumneavoastra si totusi personajele par atat de vii si traiesc cu o mare intensitate chiar si in afara limbajului. Cum pot personajele dumneavoastra sa exprime si sa traiasca in atat de putine cuvinte? Intr-o epoca obsedata de comunicare, dumneavoastra oferiti un personaj care tace monumental…

CRISTIAN FULAS: Iosca tace. Abia daca spune cateva cuvinte in tot romanul. Tace pentru ca nu e nimic de spus, pentru ca putem trai fara toata risipa asta de cuvinte, pentru ca nu suntem doar putinul acesta pe care-l vedem in lumea exploziva de azi. Iosca tace, traieste, iubeste, in fond toti suntem Iosca, doar ca unii alegem sa vorbim mai mult. Dar adevarata noastra viata o tacem, ar fi o tragedie daca am vorbi tot ce suntem, tot ce gandim, daca am spune tot ce vrem. Tacerea e garantia faptului ca suntem impreuna si nu, cum gresit se crede, vorbirea. Iar romanul meu e o poveste de dragoste si in dragoste de cele mai multe ori nu e nevoie de cuvinte, dragostea e tacuta si buna, nu e vorbarie. 
 
LIBRIS: Dat fiind lunga experienta ca traducator, cum priviti lumea literara contemporana romaneasca? Cum se scrie la noi fata de alte tari? Sunt prea multe gasti literare, prea putina originalitate, prea mari orgoliile sau acestea sunt fenomene universale regasite si in alte spatii literare?

CRISTIAN FULAS: Cred ca povestea asta cu gasti, prea putina originalitate, orgolii e universala. E ceva in sufletul scriitorului, un morb, care-l transforma in histrion si-l face sa-si spuna parerea chiar si cui nu vrea s-o asculte. Vorbim. Vorbim mult, uneori vorbim mult si prost, alteori bine, asta e lumea. Cred ca singura diferenta notabila sta in faptul ca la noi literatura nu inseamna mare lucru, avem relativ putin cititori, vorbim si mai singuri decat ceilalti, daca-mi permiteti un mic joc de cuvinte. In rest suntem la fel, toti parintii cred ca au cei mai frumosi copii, la fel si scriitorii.
 
LIBRIS: V-ati asumat un proiect ambitios: o noua traducere a romanului In cautarea timpului pierdut, de Marcel Proust. De ce aceasta alegere? Este e cea mai provocatoare experienta de traducere de pana acum?
 
CRISTIAN FULAS: Cu siguranta e cea mai provocatoare experienta, dar nu ma plang, o voi scoate la capat. De ce trebuie retradus In cautarea timpului pierdut? Pentru ca au trecut treizeci de ani de la ultima traducere, pentru ca asa se procedeaza, din cand in cand marii scriitori trebuie retradusi, trebuie actualizati, adusi la gandirea curenta, la vorbirea, la spiritul epocii in care sunt retradusi. 
Sigur ca trebuie corectate anumite inexactitati, dar nu asta e marea problema. Marea problema sta in ceea ce am putea numi spiritul epocii noastre, e nevoie de un suflu nou in text pentru ca marile carti sa supravietuiasca.
 
LIBRIS: Ce romane sau carti de proza scurta v-au impresionat recent? Cititi mai mult literatura contemporana sau nonfictiune, in afara cartilor pe care le traduceti?

CRISTIAN FULAS: Lista e mare, ma voi rezuma la doua titluri. Cornul inorogului de Bogdan Cretu, un roman pe care l-am urmarit in facere si care a reusit sa ma impresioneze in forma lui finala. 
O carte coerenta, bine scrisa, dar mai ales o carte care pune probleme cat se poate de serioase intr-o lume aparent superficiala. O ureche de om pe o spinare de soarece de Ovidiu Nimigean, o carte aparuta anul trecut, non-fictiune, dar care va ramane printre noi si va lasa urme mai serioase decat suntem dispusi sa acceptam acum. O discutie despre lumea in care traim, despre idiosincraziile ei, despre corectitudinea politica impinsa la absurd, dar si despre frumusetea textului proustian. Atat va recomand, e suficient.
 
LIBRIS: Pentru cititorii care inca nu v-au descoperit: cum il recomanda Cristian Fulas pe Cristian Fulas?

CRISTIAN FULAS: Nu stiu cum sa o spun fara sa par lipsit de modestie, lucru extrem de grav. Eu imi fac treaba. Si imi fac treaba bine, intotdeauna. Daca ma apuc de un lucru si nu-mi iese il sterg, nici macar nu il pastrez, nici nu-mi trece prin cap sa public o carte sau un articol sau o traducere de care nu sunt multumit. 
 
 
 
Citeste mai mult

.00Lei

.00Lei

Primesti 0 puncte

Important icon msg

Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!

Indisponibil

Descrierea produsului

Cristian Fulas despre scris, traducere si adictie

Autorul lunii aprilie 2021: Cristian Fulas
 
LIBRIS: Sunteti un prozator care a debutat dupa 35 de ani. Romanul de debut, Fasii de rusine (editat initial de Vinea & Gestalt Books, apoi reeditat de Polirom) a fost  foarte bine primit.  Poate si pentru ca aveti in spate o istorie longeviva si consistenta: sunteti filolog, un traducator de varf si un cititor select. Cum ati cantarit momentul prielnic al debutului, ce a insemnat pentru dumneavoastra sa va simtiti pregatit? Credeti ca ati intarziat cu debutul, dat fiind faptul ca romanul dumneavoastra nu a fost privit ca al unui debutant?

CRISTIAN FULAS: Niciodata nu e prea tarziu, as spune glumind. Poate ca totusi as fi putut sa mai astept, poate niciodata nu suntem pregatiti sa iesim in lume cu o carte, poate, sunt multi poate la mijloc. Daca as putea da timpul inapoi, as mai astepta. Nu mai e nimic de facut acum.
 
LIBRIS: Cum arata viata lui Cristian Fulas inainte si dupa pandemie? A pierdut, a castigat ceva, a ramas neschimbata in zonele esentiale?

CRISTIAN FULAS: Lucrez acasa aproape dintotdeauna. Oarecum izolat, in orice caz izolat de ceea ce am putea numi serviciu, program, obligatii presante. Nu, nu s-a schimbat mare lucru. A disparut si putina viata sociala pe care o aveam, dar sper sa putem la un moment dat sa ne intoarcem in lume. Daca am castigat? Da, am castigat puterea de a merge mai departe, increderea in puterea mea de a merge mai departe. Daca am pierdut? Nu stiu, nu cred ca pierdem vreodata ceva cu adevarat, e doar o iluzie. 
 
LIBRIS: Fasii de rusine si Dupa plans sunt primele doua romane in care explorati problematica dependentei. Marturisiti ca sunteti preocupat de constructie si de stil in literatura si mai putin de tematica. In acelasi timp ati trait si dumneavoastra experienta dependentei. Sunt ele romane terapeutice, sunt ele potrivite pentru a intelege ce traieste un om care se confrunta cu aceasta experienta? Sau, natura tematicii, prin faptul ca viata dependentului e rupta in fasii, ca e impartita intre inainte de plans si dupa plans, au fost doar pretexte pentru a desfasura diferite experimente stilistice (cum ar fi reconstructia haotica a sevrajului sau betiei)? 
 
CRISTIAN FULAS: Sunt un om oarecum norocos. Cand am inceput sa-mi scriu prima carte, Fasii de rusine, nu ma gandeam ca aveam sa devin scriitor. Eram traducator si editor si mai mult ma distram, incercam sa fac ceva diferit in timpul liber. In prima faza, in prima ei varianta, cartea a fost o poveste despre un dependent. Pe la a treia varianta am inceput sa o lucrez stilistic, stergand treptat documentul si inlocuindu-l cu o constructie mai elaborata. Dar in esenta nu am devenit niciodata scriitor in acceptiunea de azi a cuvantului, eu nu sunt asta, nu sunt o persoana publica, nu vreau sa imi asum pozitia oficiala a scriitorului. Sunt un om care din cand in cand scrie si publica, in restul timpului sunt traducator si un om in esenta retras din lume. Si, da, ca sa revin: m-as bucura enorm daca aceste doua carti ale mele ar ajunge la cat mai multi dependenti. Daca ar ajuta pe cineva. Daca greselile din ele ar fi lectii pentru altii, pentru cei care inca se lupta cu nenorocirea asta numita dependenta. 
 
LIBRIS: Protagonistii din Fasii de rusine sau Dupa plans balanseaza constant intre doua lumi, cea a consumului si cea a postconsumului. Pot fi ele vreodata reconciliate, inevitabil abstinenta inseamna sa faci o alegere si sa renunti la una dintre ele? Cum se recompune viata celui care a trecut prin adictie?

CRISTIAN FULAS: Nu, nu exista reconciliere intre aceste doua lumi. Exista un soi de acceptare, de resemnare, de „a merge mai departe constient de ce s-a intamplat”. Un dependent va fi intotdeauna dependent, chiar si cand opreste consumul. Dependenta nu se vindeca, nu exista o pastila minune care sa faca asta. Ce se poate face, insa, e sa constientizezi ce se intampla cu tine si sa iei masuri foarte dure. 
Intreruperea consumului inseamna in fond intreruperea, modificare completa a unui stil de viata. Devii altul, esti altul in timp. Iar viata se recompune greu, foarte greu. Iata un exemplu: cand intrerupi consumul, esti aproape obligat sa te desparti de toti prietenii dinainte, de tot cercul social in care traiai. O iei de la zero, foarte putini sunt norocosii care reusesc sa devina abstinenti si sa tina legatura cu prietenii „dinainte”. Si cel mai greu lucru in toata povestea e sa-ti recompui un camp social nou. Sa te integrezi la loc in lume. Devii singuratic aproape obligatoriu, o vreme nu exista solutii. Nu mai ai nume, nimeni nu-ti mai spune pe nume pentru ca nu cunosti oamenii. Apoi incepe revenirea, grea, dureaza ani de zile. E greu si frumos in acelasi timp.
 
LIBRIS: Dupa doua romane, ati semnat si o carte de povestiri, Cei frumosi si cei buni care cuprinde 5 proze scurte. Exista un fir rosu care le leaga? 

CRISTIAN FULAS: Exista. Cei frumosi si cei buni poate fi vazuta ca un experiment, ca un soi de a descrie o lume asa cum e lumea noastra in realitate, formata din nuclee sociale si povesti cat se poate de diferite. Ce am facut acolo e un experiment in proza si firul rosu consta tocmai in diferentele de netraversat dintre cele cinci povestiri. Sa ne imaginam un teren pe care sunt cinci case, toate locuite. Vecinii nu se cunosc intre ei, au povesti diferite. Ii leaga doar spatiul pe care il ocupa, poate nici acela. Asa trebuie vazuta mica mea lume din Cei frumosi si cei buni, ca o forma de realitate pe care de cele mai multe ori o ignoram, acea instrainare, totala diferenta care ne defineste in raport cu majoritatea oamenilor. 

LIBRIS: In cel mai recent roman pe care l-ati publicat, IOSCA, va reinventati ca povestitor (renuntand la perspectiva persoanei I) si va apropiati de lumile izolate, disparute, ale comunitatilor transilvane din munti, ale oamenilor simpli care alcatuiesc ei insisi o lume in deplina armonie cu natura si firescul. 
Ce vi s-a parut interesant in aceasta lume rupta de timp, traind parca intr-o eternitate prelingvistica? Care e relatia dumneavoastra personala cu aceste lumi?

CRISTIAN FULAS: Am trait intr-una dintre aceste lumi. Am locuit niste ani pe o vale rupta de lume, izolat eu insumi, cu viata redusa la minimul necesar. In loc sa-mi plang de mila, am incercat sa inteleg experienta asta si sa o procesez literar. Oamenii din Iosca nu au existat niciodata. I-am inventat pe toti, incet, am lucrat niste ani de zile pentru a compune o lume. Ca si-n cazul debutului, m-am jucat. Eu mereu ma joc (foarte serios) de-a fictiunea, mereu incerc sa inventez cate ceva, sa aduc ceva nou in peisaj. Poate cu asta ramanem dupa ce scriem, cu satisfactia ca am creat ceva nou. 
 
LIBRIS: Augustin Cupsa, un alt prozator contemporan preocupat in unele dintre povestirile sale de limitele comunicarii interumane, chiar si intre apropiati, sugera ca in traditia parintilor ardeleni marile bucurii si marile tristeti nu se manifesta in public. E ceva din aceasta idee de regasit si in Iosca. 
Romanul dumneavoastra pare si un soi de tratat despre tacere. Se tace cu strasnicie si in multe feluri in povestea dumneavoastra si totusi personajele par atat de vii si traiesc cu o mare intensitate chiar si in afara limbajului. Cum pot personajele dumneavoastra sa exprime si sa traiasca in atat de putine cuvinte? Intr-o epoca obsedata de comunicare, dumneavoastra oferiti un personaj care tace monumental…

CRISTIAN FULAS: Iosca tace. Abia daca spune cateva cuvinte in tot romanul. Tace pentru ca nu e nimic de spus, pentru ca putem trai fara toata risipa asta de cuvinte, pentru ca nu suntem doar putinul acesta pe care-l vedem in lumea exploziva de azi. Iosca tace, traieste, iubeste, in fond toti suntem Iosca, doar ca unii alegem sa vorbim mai mult. Dar adevarata noastra viata o tacem, ar fi o tragedie daca am vorbi tot ce suntem, tot ce gandim, daca am spune tot ce vrem. Tacerea e garantia faptului ca suntem impreuna si nu, cum gresit se crede, vorbirea. Iar romanul meu e o poveste de dragoste si in dragoste de cele mai multe ori nu e nevoie de cuvinte, dragostea e tacuta si buna, nu e vorbarie. 
 
LIBRIS: Dat fiind lunga experienta ca traducator, cum priviti lumea literara contemporana romaneasca? Cum se scrie la noi fata de alte tari? Sunt prea multe gasti literare, prea putina originalitate, prea mari orgoliile sau acestea sunt fenomene universale regasite si in alte spatii literare?

CRISTIAN FULAS: Cred ca povestea asta cu gasti, prea putina originalitate, orgolii e universala. E ceva in sufletul scriitorului, un morb, care-l transforma in histrion si-l face sa-si spuna parerea chiar si cui nu vrea s-o asculte. Vorbim. Vorbim mult, uneori vorbim mult si prost, alteori bine, asta e lumea. Cred ca singura diferenta notabila sta in faptul ca la noi literatura nu inseamna mare lucru, avem relativ putin cititori, vorbim si mai singuri decat ceilalti, daca-mi permiteti un mic joc de cuvinte. In rest suntem la fel, toti parintii cred ca au cei mai frumosi copii, la fel si scriitorii.
 
LIBRIS: V-ati asumat un proiect ambitios: o noua traducere a romanului In cautarea timpului pierdut, de Marcel Proust. De ce aceasta alegere? Este e cea mai provocatoare experienta de traducere de pana acum?
 
CRISTIAN FULAS: Cu siguranta e cea mai provocatoare experienta, dar nu ma plang, o voi scoate la capat. De ce trebuie retradus In cautarea timpului pierdut? Pentru ca au trecut treizeci de ani de la ultima traducere, pentru ca asa se procedeaza, din cand in cand marii scriitori trebuie retradusi, trebuie actualizati, adusi la gandirea curenta, la vorbirea, la spiritul epocii in care sunt retradusi. 
Sigur ca trebuie corectate anumite inexactitati, dar nu asta e marea problema. Marea problema sta in ceea ce am putea numi spiritul epocii noastre, e nevoie de un suflu nou in text pentru ca marile carti sa supravietuiasca.
 
LIBRIS: Ce romane sau carti de proza scurta v-au impresionat recent? Cititi mai mult literatura contemporana sau nonfictiune, in afara cartilor pe care le traduceti?

CRISTIAN FULAS: Lista e mare, ma voi rezuma la doua titluri. Cornul inorogului de Bogdan Cretu, un roman pe care l-am urmarit in facere si care a reusit sa ma impresioneze in forma lui finala. 
O carte coerenta, bine scrisa, dar mai ales o carte care pune probleme cat se poate de serioase intr-o lume aparent superficiala. O ureche de om pe o spinare de soarece de Ovidiu Nimigean, o carte aparuta anul trecut, non-fictiune, dar care va ramane printre noi si va lasa urme mai serioase decat suntem dispusi sa acceptam acum. O discutie despre lumea in care traim, despre idiosincraziile ei, despre corectitudinea politica impinsa la absurd, dar si despre frumusetea textului proustian. Atat va recomand, e suficient.
 
LIBRIS: Pentru cititorii care inca nu v-au descoperit: cum il recomanda Cristian Fulas pe Cristian Fulas?

CRISTIAN FULAS: Nu stiu cum sa o spun fara sa par lipsit de modestie, lucru extrem de grav. Eu imi fac treaba. Si imi fac treaba bine, intotdeauna. Daca ma apuc de un lucru si nu-mi iese il sterg, nici macar nu il pastrez, nici nu-mi trece prin cap sa public o carte sau un articol sau o traducere de care nu sunt multumit. 
 
 
 
Citeste mai mult

Detaliile produsului

De pe acelasi raft

Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!

Acum se comanda

Noi suntem despre carti, si la fel este si

Newsletter-ul nostru.

Aboneaza-te la vestile literare si primesti un cupon de -10% pentru viitoarea ta comanda!

*Reducerea aplicata prin cupon nu se cumuleaza, ci se aplica reducerea cea mai mare.

Ma abonez image one
Ma abonez image one