In general, critica de intampinare analizeaza scalar (si masoara analogic) opere diferite, iar comparatistii se limiteaza la anumite directii (uneori si la sens), reducand si ei vectorii la marimile lor scalare pe care le compara. Cu un asemenea aparat cu care sa opereze in camp literar, istoria literara se subtiaza considerabil, se reduce la factualitatea unor urme in plan (evenimente biografice, carti publicate), iar scolile de literatura isi disputa primatul pe directii prestabilite (acolo unde acest primat chiar poate fi invocat). Literatura romana, care ar putea fi vazuta drept spatiu vectorial, se rezuma adesea, in ochii criticii literare, la simple angajari disjuncte, analizabile numai in acord cu alinierea la intentii, proiectii, curente, generatii. Pe aceste directii, masurarea scalara si ierarhizarea in raport cu aceste marimi ofera garantia calitatii. Fie si pentru atat, critica de directie continua sa ramana necesara.