Cititorii Monicai Pillat vor fi surprinsi, cred, de aceste fantezii onirice pline de prospetime. Trei proze intre care exista coridoare secrete si o singura idee calauzitoare: oricare dintre noi poate deveni personaj, viata ni se poate transforma pe neasteptate in fictiune, iar revenirea deplina la ce-am fost nu mai e posibila. Cartile sunt viata, viata este ca o carte si, la un moment dat, e greu sa le mai distingi.

Un triptic ludic, cu ecouri din romanul-foileton de secol 19. Un joc cu noi, cititorii de azi. Un pahar plin de spuma, ca sampania. Dar sa nu ne lasam inselati de aparente: intre capcanele intinse cititorului la fiecare cotitura a naratiunii, cea mai primejdioasa este plasa deasa a melancoliei.

Cel mai mult mi-a placut Jocul lui Sebastian Onir, miezul volumului, in care am vazut ecouri din Jocul de-a vacanta de Mihail Sebastian, din Pirandello, din Borges si din postmo­dernisti. E dramatica (ar putea fi chiar dramatizata!) si are vraja. Alunecarea din realitate in fictiune si inapoi e facuta cu maiestrie si, in ciuda afinitatilor cu cei pomeniti, proza e vadit originala. Deghizari dezvolta triunghiul amoros clasic, dar pendularea personajului Flavia intre cele doua lumi – una reala si una inventata – este, din nou, scutul contra banalitatii. Ca si cum incheie simbolic intreaga constructie (scrisul este un ca si cum), accentuand umbrele personajelor. - IOANA PARVULESCU