“Trecerea

 

    Era ca o fereastra a unui gand, care se delimita de restul mintii permitand totodata accesul, deoarece dupa aceea e mereu ceva, daca urmezi. Ca si cum te-ai strecura spre un loc, care e imaginar dar care te cheama, pentru ca oricand iti creeaza iluzia realitatii. Sigur ca da, ai uitat, papusarii, magicienii, si putea include chiar si politicienii care creeaza iluzii sociale...

    „Aha, acum incepi sa intelegi, sunt basmul trecand prin tine. Nu alergi degeaba, stii ca te voi insoti mereu."

    Gandul aseza distanta, era intotdeauna cu un pas inainte de a deveni ceva, avea taria viziunii unui profet, ceva care inainte de a se topi, stie ca se va aprinde din nou.

    Intrezari coroana bogata a copacului, de parca l-ar fi chemat spre imbratisare. Avea atat de multe ramuri, incat totul parea cuprins. 

    „Asta se intampla foarte des, zise. Sa ramai tu si totusi sa fii eu. E o mare dorinta, pentru ca iti ofer o cale."

    Avu senzatia ca anumite lucruri nu par, doar le asezam acolo.

    „Prin mine poti retrai vantul nasterii si iti canti numele in lumina. Daca doresti, vei trai clipe in care raul te fura, pentru a nu mai uita binele pe care ti-l fac ceilalti. Sunt basmul, sau iluzia care desparte raul de bine, adunandu-le totodata." I se paru ca fiecare ramura e un basm, ca o poveste inchisa in sine, cuvinte incercand sa acopere o anumita realitate, in care oamenii isi cuibareau viata, ca un leagan de cuvinte pe care te puteai lungi intr-o dupa-amiaza calda, visand somnul asezat intre tine si ceilalti.

    “Sunt moartea si viata, continua copacul basm. Tu hotarasti singur calea, dar sa stii, la capat e mereu binele, asa a fost dintotdeauna. Inainte de a ajunge la lumina, treci prin multe umbre care nu au poteci, tu insuti esti aceasta trecere, luminandu-ti pasii."