Maica Siluana spune: Cand ai gustat iadul in tine si nu il mai proiectezi pe ceilalti, nu mai poti sa uiti si nu mai poti sa-L cauti decat pe Dumnezeu si cum uiti sa zici Doamne ajuta-ma, Doamne miluieste-ma, cum napadeste groaza aceea pe tine din nou si o vezi in tine. Chiar cand te uiti la celalalt care face ceva rau, tot inlauntrul tau o simti.

 

Pentru lumea secularizata in care traim "iadul” este un cuvant "de groaza” care face parte mai degraba din terminologia hollywoodiana, decat a vietii reale.

 

Pentru omul crestin insa, iadul este o realitate de la care, de multe ori, porneste chiar viata noastra duhovniceasca. Si daca pentru lumea secularizata "iadul” este un capat de drum, pentru lumea crestina iadul poate fi chiar inceputul unui drum a carui continuare este, paradoxal, bucuria.

 

Toata lumea stie ca bucuria este darul lui Dumnezeu, dar e paradoxal felul in care l-am dobandit, cum l-am primit, caci Dumnezeu il da tuturor si ne cheama pe toti sa-l luam.

 

A fost un moment in care am realizat ca eu nu pot sa fac nimic bun, ca eu nu pot sa fiu fericita, ca orice as face nu iese bine si ca oricat m-as stradui si ca oricat m-as ambitiona si oricat m-as ruga, sfarsesc prin a face ceva care ma intristeaza, care ma face sa-mi fie rusine, care ma face sa ma simt stingherita, cel putin in fata mea, daca nu in fata celorlalti, unde sa zicem ca-mi faceam rost de o justificare.

 

Eu m-am intors in biserica tarziu dupa ce am trait mult si profund in aceasta lume, gustand din toate durerile ei, din toate deznadejdile ei, dar si din toate bunatatile, frumusetile cate putin, cat am putut, dar din toate dimensiunile creatiei omenesti am gustat.