"12 mai 1962

Ce mai zi! Jackie s-a intalnit cu noi la ora 9,30, la National Gallery of Art, in fata careia asteptau cateva zeci de fotografi veniti sa imortalizeze the very minute in care ea va iesi din limuzina ca sa ne salute. Ca intotdeauna spontana, l-a imbratisat pe Andre „a la francaise", apoi m-a salutat pe mine, adorabila si plina de caldura, fara fite in ciuda multimii. La putin timp de la inceputul vizitei, Andre a luat lucrurile in mana, dominand ca de obicei mica noastra delegatie din inaltul turnului sau de cultura. Mi-am spus ca era cam umilitor pentru americani sa vada cum le este prezentat propriul lor muzeu... Spre sfarsit, Jackie, fermecatoare, i-a spus lui Andre ca i-ar placea mult ca Franta sa imprumute cateva din operele sale Statelor Unite si sa le-o arate, de pilda, pe Mona Lisa americanilor. Idee originala, dar... greu sa-i faci pe francezi s-o digere! Andre, savurand prezenta acestei gratii alaturi de el, a spus ca „va vedea". Andre si cu mine am trecut mai apoi pe la ambasada, dupa care, in timp ce el pleca spre un dejun la Sheraton-Carlton cu Clubul scriitorilor de dincolo de Atlantic (the Overseas Writers Group, un club al ziaristilor foarte distinsi, alcatuit in urma Tratatului de la Versailles), eu m-am dus sa ma plimb impreuna cu Nicole Alphand, fiind timp frumos si avand liber pe durata dupa-amiezii. 

Cat despre seara de ieri, a fost ca o incununare, cu o receptie de neuitat data in cinstea noastra, organizata de ambasadorul Herve Alphand si de sotii Kennedy. Jackie era superba, rochie-bustiera din matase naturala roz, asortata la tenul ei usor bronzat, o adevarata zeita. Am abandonat deocamdata culorile mele de doliu si am purtat o rochie din saten alb de la Staron, brodata cu perle si strasuri. Balanchine, Mark Rothko, Elia Kazan, Tennessee Williams, Thornton Wilder, Agnes de Mille, Susan Strasberg si Arthur Schlesinger erau de fata, ca si peste o suta cincizeci de personalitati. Ambianta era intensa, fizica, de parca fiecare era constient ca traia un moment istoric si voia sa dea tot ce era mai bun din sine, dar si sa obtina tot ce era mai bun din celalalt, fara a pierde nimic din ce se petrecea la masa alaturata. Eram asezata la dreapta presedintelui, care a fost o gazda spirituala, pasionanta, prezentandu-ma tuturor cu mii de complimente... Inteleg de ce femeile sunt innebunite dupa el. Andre a apreciat mai putin.

Dupa dineu, am avut sansa sa ascultam un recital privat al lui Isaac Stern in „East Room". Sub imensele candelabre din cristal, a fost un moment incantator. Violoncelistul Leonard Rose si pianistul Eugene Istomin au cantat de asemenea: cei trei au interpretat Trio-ul de Schubert in Si bemol major: miscarea a doua a fost perfectiunea insasi. Eram in al noualea cer! In timpul recitalului, care a tinut cam patruzeci de minute, Jackie l-a vrajit pe Andre, care se delecta. Din cand in cand, ii aruncam cate o privire complice, de care lua nota fara sa raspunda. Era atat de absorbit! Nu de muzica, evident, ci de frumoasa J.K., care s-a zbatut mult ca sa organizeze aceasta serata. Cred ca parerea pe care Andre si-ar putea-o face despre ea este, pentru dansa, deosebit de valoroasa. Vizita ei de anul trecut la Paris, sub aripa lui Andre i-a lasat, dupa cum mi s-a spus, o mare si frumoasa impresie. Una o explica pe cealalta, iar asta-seara, totul concura la a grava ca in marmura fiecare sfert de secunda. Toate astea sunt perfecte ; ceea ce ma ajuta sa nu ma gandesc la lucrurile triste. La fel ca pentru Andre, care este literalmente entuziasmat de atatea onoruri.”