Citind foarte multe gazete din ultimii aproape 30 de ani (in special articolele scrise de intelectuali), mi s-a parut ca detectez un soi de «mare dezordine culturala»: se scrie si se vorbeste mult despre «cultura romana», dar adesea discutiile nu se leaga, polemicile se pierd in reactii emotionale, iar diversitatea acceptiilor termenului «cultura» complica si mai mult lucrurile. Presa culturala nu are impact dincolo de cititorii cultivati si interesati, iar presa cea de toate zilele, retelele sociale si site-urile sunt un factor de amplificare a acestei «dezordini». Peste care pluteste discursul patriotic, sentimental, emotional despre «cultura nationala», «valorile noastre perene», «contributia culturii noastre la patrimoniul universal» si alte asemenea formule utilizate pana au devenit clisee, poncife, vorbe goale. Nu am pretentia «sa fac ordine». Nu-mi propun sa dau solutii. Incerc doar sa pun intrebari si sa provoc reflectii. O buna parte dintre zgomotele si scandalurile tranzitiei ar fi fost mai bine temperate daca pe deasupra societatii romanesti ar fi plutit mai mult ingerul reflectiei decat demonul de a afirma «taria opiniunilor». – Mircea Vasilescu