Fragment din cartea "Cum m-am lasat de gandit" de Hannes Stein:

"Ce este gandirea?

In acest punct trebuie, din pacate, sa devenim sistematici si sa punem intrebarea: Ce este de fapt gandirea? Raspuns: Gandirea este un dialog continuu si tacut cu sine - nu un monolog, asa cum poarta protagonistul din Ulise, de James Joyce, ci un dialog interior. Este ca si cum, de indata ce un Tullius Destructivus, cu bratele incrucisate, ar incepe sa agite spiritele, iar neuronii sa se zbata salbatic: incolo si incoace, pe de o parte si pe de alta parte, de fapt si insa.
Acest conflict interior iese la suprafata, in lumina reflectoarelor. El doreste sa se implineasca prin conversatii, dezbateri, discutii, vrea sa respire aerul incarcat de fum al cafenelelor si sa faca nesigure salile mohorate de seminar. Karl Popper, teoretician al filozofiei stiintelor, considera ca in acest fel se desfasoara progresul cunoasterii. El a lichidat cu furie convingerea ca stiintele naturii s-ar servi de asa-numita metoda inductiva, ca, prin urmare, mai intai ar observa, pentru ca apoi sa construiasca ordonat din aceste observatii teorii universale. Fals! Orice observatie este de la bun inceput ghidata de teorii, falsificata, dirijata. Ceea ce, in sine, nici nu e rau, spune Popper. Dar important ramane ca diversele teorii sa intre intr-o competitie cinstita. Tentativele de a explica lumea se infrunta in ring, iar cea care se alege cu nasul vanat chiar pierde.
O teorie se alege cu nasul vanat atunci cand face supozitii care nu se adeveresc. Cam la fiecare suta de ani are loc un knock-out tehnic: atunci se prabuseste un model de explicare a lumii, scuipa sange si oameni cu sorturi albe il trag de picioare afara din ring. Cu cat o teorie este mai solida, cu atat se poate Iauda cu mai multe criterii pe baza carora a fost contestata; exista, ca sa spunem asa, teorii de categoria musca, mijlocie si grea. Descalificata este aceea care nu a bifat aceste criterii. Cu cat o teorie este mai buna, cu atat ramane mai multa vreme in ring. Unele rezista vreme indelungata (teoria relativitatii), altele abia daca au mai ramas doar cu numele (teoria flogisticului). Si gongul care anunta sfarsitul luptei? Asa ceva nu exista. Adevarul este pentru Popper o simpla „idee de reglementare", asa cum zisese Kant, un punct de orientare, dar nu ceva ce poate fi atins prin mijloace omenesti. Caci nobila Iupta nu are vreun scop. Niciodata teoriile nu pot fi verificate (demonstrate), ci doar falsificate (contrazise). Exprimat intr-o formula elocventa: prin eroare, ne ridicam. Ceea ce este posibil prin discutie libera, pornind de la premisa „ca tu te poti insela, ca eu ma pot insela si ca, poate, impreuna, ne putem apropia de adevar".
Ironia face ca modelul lui Karl Popper are asemanari structurale cu sistemul unui filozof pe care il detesta din inima: Hegel. Si G.W.F. Hegel era de parere ca procesul gandirii se desfasoara prin contradictii si erori, iar erorile tot mai istete se exclud intre ele. Gandirea progreseaza in triunghiuri. O teza se ridica, o antiteza o inlatura de pe locul ei. Dar asta nu o duce la disparitie; ea se restabileste pe un nivel mai inalt: din teza si antiteza apare o sinteza, care, devine la randul ei teza, din care apare o antiteza si astfel procesul continua mereu, tot mai sus. Prin eroare, ne ridicam."