Acțiunea se petrece în orașul italian Torino, alături de școala Baretti la care micul Enrico, împreună cu colegii săi, învață. Pe tot parcursul cărții, colegii lui Enrico, devin personaje ce iau parte la acțiune atât în interiorul școlii, cât și în afara ei.

Povestea prezintă poveșile excepțioonale ale unor tineri, redate prin intermediul întâmplărilor, bucuriilor, emoțiilor și încercărilor prin care trec. Prin intermediul acestora, putem afla diverse poveși impresionante, dar și despre Italia, cum era în acea vreme, putem afla istoria sa, precum și mari celebrități, cum ar fi Giuseppe Mazzini sau Giusppe Garibaldi.

Autorul Edmondo De Amicis reușește să creeze o carte excepțională prin intermediul personajelor sale, avându-l ca narator pe micul Enrico, ce este doar un copil, noi, ca cititori, avâd ocazia să vedem viața unor tineri prin ochii săi. Personajele, ce au trăsături dominante, evoluează într-un mod bun, găsindu-le ceva mai "mature" decât la început, schimbându-se când ajung să se confrunte cu diferite probleme întâlnite la orice pas în viață.

Cititorul poate învăța câte ceva de la fiecare personaj din carte, acestea parcă fiind desprinse dintr-o altă lume.

Cartea prezintă prea puțin lucrurile copilăreși de care se pot bucura personajele cărții, acestea fiind copii, autorul subliinind câteva valori ale personajelor sale, cum ar fi proaspăta și bogata imaignație, curajul, perseverența, ambiția ți boacănele făcute, având la final câte o morală.

Cuore, inimă de copil de Edmondo De Amicis este o carte ce m-a pătruns până la suflet și nu regret că am citit-o. Plină de personaje interesante, cu povești de viață și experințe pe care vrei să le afli, și de acțiuni care mai de care, cartea reușește să te captiveze, să te facă să nu îi dai drumul și să o citeși pe răsuflate. Merită citiă, o recomand!

Sunt 1440 de minute într-o zi. Folosește 10 minute ca să te antrenezi.

Diferența dintre posibil și imposibil stă în determinarea cuiva.

Este un jurnal emoționant, scris din perspectiva unui copil de 10 ani care, tot notând, își urmărește propria evoluție și se construiește pe sine cu ajutorul oamenilor din jurul său.

Suflul care abundă din filele cărții este folositor aproape întru totul și în zilele noastre, iar morala lor s-ar putea însuși cu prisosință și astăzi de absolut toate elementele societății, fie ele mai civilizate sau mai "rebele".

Accentul pus pe "iubirea de patrie" și "apărarea ei" este, fără doar și poate, specific vremii, cartea fiind scrisă în primul deceniu de după unificarea peninsulei, una dintre povestirile lunare fiind dedicată, spre exemplu, morții lui Garibaldi. Totuși, nu se poate nega și "limitarea" autorului, Edmondo de Amicis fiind cadru militar vreme de 11 ani, din 1859 până în 1870, luptând pe nenumărate fronturi împotriva opresiunii imperialiste a vrăjmașului de la nord... :)

Nu în ultimul rând, trebuie remarcată și înclinarea autorului spre oamenii oropsiți, suferinzi, care dispun de mijloace financiare/ familiale/ educaționale (printre altele) mult mai limitate decât alții, de unde reiese și discursul său inocent asupra inechității dintre oameni. Iată-l, de pildă, pe Derossi, care, deși premiant în serie, cu o situație financiară dintre cele mai înalte și cu rechizitele sale cele mai fine, nu se dă în lături de la a rămâne rezervat, săritor și empatic.