Intriga centrala a romanului o constituie reintoarcerea naratorului-personaj in spatiul natal (intrarea acestuia in posesia unei case batrinesti in satul in care a copilarit), pretext pentru o analiza paradigmatica oras/spatiul rural (supus tranzitiei) si trecut/prezent, pentru reinvierea amintirilor si pentru resemantizarea laitmotivelor centrale ale dimensiunii taranesti: casa, vecinii, padurea, biserica satului. Romanul este si un experiment textual; dispunerea sectiunilor care il compun este o «tenie textuala»: textul curge in secvente aparent scindate spatio-temporal, insa exista un fir rosu care le uneste. In plus, textul e presarat de diverse interventii ce presupun fragmente aparent non-literare (reclama la o bere autohtona, de exemplu), toate menite sa confere scrierii o nota autobiografica, precum si una experimentala. Apar drame personale ale unor personaje emblematice (Artistul, profesorul de filosofie si mama sa), supuse esecului existential. Romanul este dispus concentric, autorul fiind in centru, ca un Ianus privind in trecut si in prezent, in sufletul celorlalti si al sau.

„Alexandru Vlad este atent deopotriva la viata paginii si la miraculoasa emisie de semne a vietii. Amploarea autentica a personajului problematic, libertatea ludica si gravitatea interogativa potenteaza, credem, energia spirituala a realului, absor­bit si focalizat prin tensiune epica, prin acuitate si rigoare stilistica, prin volup­tatea livrescului si magia compozitiei.” (Norman Manea)

„Prozele lui Alexandru Vlad sint pro­dusul unei mari subtilitati a observatiei. Rafinamentul notatiei, de o stranie austeritate poetica, produce secvente si deta­lii admirabile, ce presupun in egala masura finete stilistica si psihologica.” (Radu G. Teposu)

„In cele mai bune pagini ale sale, scrii­torul clujean scrie o proza uimitoare, subtila, acut personalizata, in care nimic nu este fara loc si nimic nu este supus stergerii. Intelegerile prinse de proza sa se conserva, au puterea eternitatii, a esen­telor.” (Horea Poenar)