„Porcii transati din portbagaje si brazii de pe capota sint aceiasi, dar acum servesc doar de camuflaj. Broboane mici de singe ies din porii asfaltului in urma fiecarei roti, de la Piata Unirii pina in Piata Romana, dar cine sa le vada? E multa lumina in serile orasului aceluia in care baiatul Gufi, cel crescut in intunericul friguros, isi va trai moartea. Lumina e sticloasa si cruda, patrunzind peste tot, in case, in closete, in spitale, in cimitire; desface morminte, spinteca morti, pune in valoare ranile, lacrimile, geamatul, disperarea muta. Lumina radioactiva dezbraca oamenii, de pretutindeni tisnesc sexe dind unele peste altele, mate care colcaie, feti care transmit in direct din pintecele mamei, guri care latra, guri care hahaie, buze lipitori, guri care musca, guri care inghit.” (Cristian Tudor Popescu)