Danny este un baiat norocos: tatal lui ii spune povesti in fiecare seara, ii construieste zmeie si lampioane, il invata sa repare masini… Este cel mai minunat si mai aventuros tata pe care si l-ar putea dori un baiat, dar are un secret periculos, care le-ar putea aduce multe necazuri. Si, odata ce-i descopera secretul, Danny pune si el umarul la sabotarea celui mai antipatic om din tinut.
Ilustratii de Quentin Blake.
"Ziua urmatoare era joi si, dimineata, inainte sa pornim catre scoala, am mers in spatele rulotei si am cules doua mere din marul nostru, unul pentru tata si unul pentru mine.
E un lucru grozav sa poti iesi afara si sa iei mere din pomii tai ori de cate ori ai chef. Sigur, nu poti face asta decat toamna, cand fructele sunt coapte, dar, chiar si asa, cate familii au norocul asta? Nici macar una din o mie, as zice. Merele noastre se numeau Cox's Orange Pippin si tare-mi placea cum suna numele lor, cel putin la fel de mult cum imi placea gustul lor.
La ora opt, in lumina palida a soarelui de toamna, am pornit-o in jos pe sosea spre scoala, rontaindu-ne merele din mers. Clinc, facea piciorul de fier al tatalui meu de fiecare data cand ghipsul atingea pavajul. Clinc... clinc... clinc...
- Ti-ai luat banii pentru stafide? am intrebat. Si-a varat mana buzunar si a facut sa zornaie monedele.
- E deschis la Cooper asa de devreme?
Da, m-a asigurat tata. Deschid la opt si jumatate.
Tare-mi placeau plimbarile alea de dimineata alaturi de tata. Vorbeam practic tot timpul. Vorbea mai ales el, iar eu ascultam, si aproape tot ce spunea era fascinant. Tata era un adevarat om de la tara. Pajistile, paraiele, padurea si toate fiintele care traiau prin acele locuri erau o parte a vietii lui. Desi dupa meserie era mecanic auto - si inca unul tare bun cred ca, daca ar fi avut parte de o educatie buna, ar fi putut sa ajunga un biolog faimos.
Cu ceva timp in urma, ma invatase numele tuturor copacilor, ale florilor de camp si ale diferitelor ierburi ce cresc pe pajisti. Si puteam sa numesc toate pasarile nu numai vazandu-le, ci si doar dupa cantecul lor.
Primavara cautam cuiburi de pasari pe langa drum, iar cand descopeream unul ma salta pe umerii lui ca sa pot sa vad ouale. N-aveam insa voie niciodata sa le ating.
Tata mi-a spus ca un cuib cu oua e unul din cele mai frumoase lucruri din lume. Eram de aceeasi parere cu el. Asa este, de exemplu, cuibul unui sturz cantator, captusit pe dinauntru cu noroi uscat, neted ca lemnul lustruit, iar inauntrul lui cele cinci oua sunt de cel mai pur albastru, stropit cu picatele negre. Asa e si cuibul ciocarliei, precum acela pe care l-am gasit odata in mijlocul unui camp, pe o movilita cu iarba; nici nu l-ai fi numit cuib, pentru ca era doar o mica adancitura in iarba, iar inauntru erau sase ousoare, maro-inchis cu alb. "
